BUCUREȘTI, 13 ian - Sputnik, Marius Holdean. Cristina Țopescu era foarte activă în mediul online. Ultima postare a sa pe Facebook a fost în a doua zi de Crăciun și făcea referire la Papa Francisc. "Încă un motiv să-l iubesc pe omul ăsta simplu, firesc, calin, vesel, minunat", scria jurnalista. Pe 28 decembrie a fost activă pe WhatsApp. Apoi, nimeni nu a mai știut de ea.
Cristina Țopescu era, din noiembrie 2019, consilier al secretarului de stat din Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan.
Foarte mulți dintre cei care au cunoscut-o spun că sunt șocați de faptul că a murit singură, în casă, fără ca vreun prieten sau membru al familiei să știe ce i s-a întâmplat.
Tatăl ei, Cristian Ţopescu, a murit în 2018 pe 15 mai la ora 16, în timp ce se afla internat la spitalul Elias din Capitală. El fusese internat din cauza problemelor grave de sănătate. Cel mai cunoscut comentator sportiv român a încetat din viață la vârsta de 81 ani.
O viață dramatică
Celebra prezentatoare TV s-a născut pe 4 iulie în Oradea. Ea este primul copil al regretatului comentator sportiv Cristian Topescu, din prima lui căsătorie. Vedeta mai are doi frați: Cristian și Sebastian. Încă din copilărie, Cristina Țopescu a fost atrasă de lumea televiziunii, iar în perioada dintre anii 1970 și 1979, ea a apărut în mai multe emisiuni pentru copii. Când tatăl ei a căzut în dizgrația regimului comunist, ea nu a mai apărut la televizor.
Înainte de ’89, regretata vedetă a avut o tentativă nereușită de a părăsi țara ca să meargă în Germania la mama ei. Rodica Țopescu era grav bolnavă, iar fiica ei a vrut să-i fie aproape în momentele grele.
Luna septembrie a anului 1989 a venit pentru Cristina cu o veste teribilă; aflată în Germania, mama ei era suspectă de cancer la pancreas. Dar tânăra, care refuzase să se înscrie în partidul comunist, nu mai avea voie să părăsească țara.
Alături de alți 31 de fugari și o călăuză, a fost prinsă însă exact pe ”fâșia verde” când mai avea puțin până la libertate.
”De pe graniţă am fost «conduşi», cu puşca între omoplaţi, la batalionul de la Oraviţa, acolo am fost aliniaţi în faţa soldaţilor care de care mai spirituali, mai ales cu femeile din grup, acolo mi s-a plimbat puţin puşca pe gât şi mi-au auzit urechile tot felul de complimente de soldat care nu văzuse femeie de ceva timp” povestea Cristina Țopescu despre drama ei dinainte de 1989.
După două zile la Oraviţa, ea a fost dusă la Reşiţa în arest, unde a stat o lună, apoi la penitenciarul de la Timişoara de pe Popa Şapcă. După o altă lună de Popa Şapcă, a fost trimisă pe cursa de deţinuţi la Jilava. Acolo am stat doar câteva zile, iar apoi a ajuns la Rahova, în arest.
A fost eliberată de 19 decembrie 1989 pentru că începuse Revoluția și a participat la manifestații.
Cristina Țopescu a fost absolventă a Facultății de Limbi Străine din București, secția Engleză – Italiană. Înainte de 1989, în perioada când nu a avut serviciu, a trăit din meditații, a fost corector la revista “Contemporanul”, a scris la revista “Cinema”, a tradus filmele care circulau pe casete video.
În 1991, ea a revenit în televiziune, după ce a semnat un contract cu cei de la PRO TV. Ulterior, moderatoarea a devenit vedetă Prima TV, unde a lucrat timp de 12 ani. S-a retras din televiziune în aprilie 2013.
Cea mai mare suferință a Cristinei Țopescu
Îndrăgita vedetă a suferit enorm că nu a putut să aibă copii. Ea și-a dedicat întreaga viață carierei, despre care spune că a iubit-o enorm, mai ales că a moștenit multe de la tatăl ei, comentatorul sportiv Cristian Țopescu. Dar Cristina Țopescu spunea că și-a dorit enorm să fie mamă. Visa cum și-ar fi crescut copiii, cum i-ar fi învățat să fie oameni, așa cum ea a învățat de la tatăl ei. Din păcate, nu a fost să fie așa, din cauza unei erori medicale, despre care vorbea cu un nod în gât.
„Eu n-am copii decât ai altei specii. Pentru că și ei sunt copii. Cine nu înțelege asta e, elegant spus, un homocentrist și nicidecum un umanist. Mi-am dorit mult copii, dar o greșeala medicală, chiar două, au făcut imposibilă dorința asta a mea mare. Mi-aș fi dorit un copil nu pentru mine, ci doar ca să încerc sa formez un om bun, generos, iubitor de toate ființele, responsabil și solidar cu suferințele și bucuriile lumii, universului... Într-o viață viitoare sper să fiu și eu o mamă de care copiii mei să fie mândri”, a spus Cristina Țopescu într-un interviu.