BUCUREȘTI, 12 ian – Sputnik, Georgiana Arsene. Învățătoarea Florentina Golea de la Școala Gimnazială nr.10 ”Dimitrie Sturdza” din Tecuci a devenit cunoscută anul trecut, după ce și-a scris, pe Facebook, durerea pe care o avea în suflet, legată de lipsa de respect din sistemul de învățământ. Totodată, dascălul a cerut și o lege care să protejeze cadrul didactic.
Sputnik a dorit să afle mai multe despre situația din sistemul de învățământ, despre felul în care profesorii reușesc să managerieze relația cu părinții, dar și despre modul în care forurile de conducere se implică în rezolvarea situațiilor conflictuale.
Redăm, mai jos, prima parte a interviului acordat de Florentina Golea Agenției de Presă Sputnik, urmând ca, din a doua parte, să aflați dacă, după ce a ieșit public și a pus degetul pe rana sângerândă a sistemului de învățământ, s-au făcut sau nu presiuni asupra sa pentru a ascunde adevărul.
Spuneați, la un moment dat, că v-ați permis să cereți o lege care să protejeze cadrul didactic. De ce este nevoie de așa ceva?
Bănuiesc că vă referiți la postarea mea de anul trecut?
Da! Am cerut o lege care să protejeze cadrul didactic de părinții nemulțumiți, de elevi care au comportament deviant și nu în ultimul rând de agresiuni ale colegilor sau organelor de conducere, acolo unde există. Era necesară o astfel de lege, deoarece abuzurile asupra cadrelor didactice făceau subiectul știrilor des, mult prea des. Colegi loviți, înjunghiați, umiliți, jigniți, iar dincolo de cazurile mediatizate, există numeroase astfel de evenimente, care nu fac cinste nimănui, dar pun în situații delicate dascălii implicați.
Acum aceasta lege există, dar se știe că la noi, partea grea nu e lipsa legilor ci aplicarea lor. Nicio lege din lume nu te obligă la bun simț sau la prețuirea celor din jur, a muncii prestată de aceștia.
Cum se manifestă lipsa de respect a părinților față de cadrul didactic?
Cred că lipsa de respect e o situație general valabilă, pentru toate categoriile sociale. Am pornit de la o cultură de grup și ne îndreptam cu rapiditate către una individualistă, iar aceasta vine la pachet cu egoismul, rapacitatea și indiferența. Oamenii au început să prețuiască lucrurile și să folosească semenii, sunt preocupați să aibă, nu să fie, să devină.
Repet, lipsa de respect se manifestă în toate domeniile și în diverse situații. Nu mai respectăm natura, nu mai respectam tradițiile și obiceiurile strămoșești că sunt desuete și grav că nu ne mai respectam între noi, nu ne prețuim munca și eforturile.
De ce e atât de dureros la dascăl? Pentru că dascălul lucrează cu cea mai prețioasă minune a lumii, copilul, omul în devenire, iar în fața unei asemenea responsabilități, mari, uriașe responsabilități, trebuie să fie tot timpul apt, capabil, creativ, inventiv, plăcut, disponibil, răbdător, generos, adaptabil. Starea de bine a dascălului înseamnă starea de bine a elevilor, a educației însăși.
În contextul în care ești contestat, rănit, înjurat, jignit, descalificat ești debusolat, scos de pe axă și te clatini, pentru că ești Om. Pier zâmbetul, dorința de implicare, scade potențialul și implicit calitatea actului educativ.
Se tot vorbește despre starea de bine în educație, dar voit sau nu se uită faptul că si dascălul e om, are nevoi, are trăiri, are visuri, chiar dacă întotdeauna le așază pe ultimul plan. Citeam într-un articol că ”Oamenii cresc unde sunt apreciați. Merg unde sunt primiți. Și rămân acolo unde sunt iubiți”- ”Omul care se simte iubit și apreciat necondiționat înflorește. Se cunoaște pe sine din ce în ce mai frumos, devine tot mai conștient de valoarea lui și își dezvoltă tot mai mult potențialul. Dacă fiecare dintre oameni ar beneficia din plin de apreciere, întreaga lume ar fi un loc mai fericit și mai prosper. Asta pentru că suntem întotdeauna motivați să putem și să fim mai mult atunci când devenim conștienți de calitățile noastre. Atunci când știm că ceea ce facem are un efect pozitiv asupra celor din jur”.
Minunat și bine punctat! Un dascăl neapreciat, contestat, rănit, umilit nu poate performa.
Cu ce se confruntă uneori, unii dascăli? Pe de o parte cu părinți absenți, neimplicați, cu familii dezorganizate, aflate la limita subzistenței, iar dascălul se zbate și preia o parte din îndatoririle familiei, se străduiește să facă față părinților violenți verbali sau fizic, pe de altă parte unii părinții supraprotectivi, critici, veșnic nemultumiți, care nu reusesc să dezvolte relații amiabile cu dascălul, care contestă tactul pedagogic, care subminează acțiunile înterprinse în actul educativ școlar sau extrașcolar, iar dascălul devine incert în hotărâri, nesigur în mediere, stresat să satisfacă toate așteptările, obosit de justificări.
Când o să întelegem cu toții că nu facem parte din două tabere diferite, rivale, concurente, că părinții și profesorii formează o singură echipă, aceea de educatori, lucrurile vor fi benefice tuturor celor angajați în actul educativ.
Cât de mult se implică în situațiile conflictuale dintre părinți și cadrul didactic conducerile unităților de învățământ, respectiv inspectoratele școlare?
Depinde de situația conflictuală. Problema apare atunci când nu se respectă procedura stabilită prin regulamentele de ordine interioară. Mă refer la faptul că atunci când ai o nemulțumire justificată și adevărul dureros e că sunt și cazuri întemeiate uneori, rezolvarea să se facă in mod amiabil urmând pașii: discuți cu dascălul implicat și consilierul școlar, apoi, dacă nu se ajunge la un sens comun, faci sesizare direcțiunii școlii, iar dacă răspunsul nu te satisface, poți înainta plângerea către ISJ.
Cu toții ne dorim relații deosebite, colaborare fructuoasă între cei doi factori primordiali ai educației: școala și familia și se fac toate eforturile remedierii situațiilor nedorite, indiferent pe ce poziție te afli: dascăl, comisie de etică, conducerea școlii sau ISJ. Întotdeauna se caută cele mai bune soluții și măsuri optime de remediere a problemelor apărute.
Ați avut vreodată senzația că sunteți fără apărare, că nu găsiți înțelegere nici la părinți, nici la colegi, nici la conducerea școlii?
Din fericire nu am trăit astfel de experiențe, dar am cazuri de colegi de breaslă care s-au lovit de astfel de situații și cu mult efort, după numeroase demersuri, au reușit să aducă o normalitate în școlile lor.
E dureros să nu găsești înțelegere, sprijin, la colectivul de părinți, care în mod firesc ar trebui să-ți fie alături, să se implice, să rezoneze cu nevoile clasei, să nu ai o colaborare și o susținere din partea colegilor sau a conducerii școlii. Bănuiesc că există astfel de cazuri, rar, dar există și sunt de nedorit.
Sunt unite cadrele didactice?
Prin natura delicată a muncii pe care o are menirea de dascăl, aceștia colaborează în organizarea și desfășurarea acțiunile și activitățile întreprinse.
La nivelul fiecărei unități școlare se derulează proiecte și programe, activități în cadrul diferitelor comisii de lucru, iar lipsa unei colaborări ar perturba și ar lipsi de valoare și beneficiu activitatea prestată.
Extinzând aria dincolo de unitatea școlară, e o certitudine că nu suntem o tagmă prea unită, ceea ce ne face vulnerabili. Ne place deseori să scoatem castane din foc cu mâna altuia, iar această lipsă de solidaritate, permite multor diletanți să atace verbal nejustificat de dur și să ne discrediteze.
Știm cu toții că românul e tare priceput la învățământ, sănătate și politică, iar discuțiile deseori nu fac cinste vorbitorilor și nici subiecților disecați. Dascălii nu aprobă aceste discuții, chiar se tem de ele. Ei învață să trăiască ignorând pe cât posibil orice inepție primită, să zâmbească jignirilor, să suporte nedreptatea stoic, tocmai pentru că s-a împământenit că un profesor bun trebuie să aibă răbdarea lui Iov, puterea de-a trece demn peste orice obstacol, capacitatea de-a media orice formă de conflict, de-a fi corect și obiectiv în tot și toate.
Surprinzător, însă, are și dascălul limitele lui, pe care mulți le încalcă risipindu-i starea de bine și perturbând munca prestată de acesta, iar în acest context sper ca legea dată să fie și respectată și aplicabilă.
