Aversiunea opiniei publice față de atacurile distrugătoare americane este într-o creștere puternică la nivel mondial. Bombardarea Iugoslaviei în 1999, invazia Irakului în 2003, devastarea Libiei în 2011, campania din perioada 2011-2018 împotriva Siriei sunt reprezentative pentru politica externă a SUA după încheierea Războiului Rece (cu Uniunea Sovietică), în 1991. Casa Albă a mai dictat de asemenea nenumărate lovituri de stat, schimbări de regim sau asasinarea unor oficiali de top, precum asasinatul din 3 ianuarie 2020, când dronele americane l-au ucis pe generalul iranian Qasem Soleimani.
Noam Chomsky, profesor emerit la Massachusetts Institute of Technology și autor al mai multor bestseller-uri de analiză politică, spunea încă din anul 2015 într-un interviu pentru Euronews că „Statele Unite este cel mai mare stat terorist din lume”. El a explicat printre altele că:
Cea mai gravă campanie teroristă din lume este cea orchestrată de Washington. Aceasta este campania globală de asasinat. Nu a existat niciodată o campanie teroristă la această scară. Este campania dronelor. În multe ţări ale lumii, Statele Unite execută sistematic, public şi deschis – nu e niciun secret, cu toţii ştim – campanii regulate de asasinare a celor despre care consideră că ar intenționa să facă vreodată vreun rău guvernului SUA.[1]
De asemenea, proeminentul analist politic Samuel Hungtington – care a fost aproape 50 de ani directorul Centrului de Afaceri Internaționale de la Harvard și coordonator al Consiliului pentru Securitate Națională a SUA – observa că prin campaniile sale militare de intervenție în alte țări, Statele Unite a devenit „o superputere rebelă, considerată ca cea mai mare amenințare pentru celelalte state”.[2]
La rândul său, Robert Jervis, fost președinte al Asociației Americane de Științe Politice, scria în anul 2001 că „în ochii a celei mai mari părți a lumii primul stat huligan de astăzi este SUA”.[3]
Mulți alți intelectuali de marcă americani au luat atitudine semnalând politica agresivă și destabilizatoare a relațiilor internaționale dusă de Statele Unite. Deși lista ar putea fi foarte lungă, menționez aici pe Paul Krugman, John Ikenberry, Arthur Schleisinger, Joseph Stiglitz, Jeffrey Sachs, Andrew J. Bacevich, Michael Hardt, Antonio Negri, Lawrence Wittner, Richard Clarke, Francis Boyle, Alfred McCoy, Harold Pinter, Robert F. Kennedy jr., Pat Buchanan, Michael Ignatieff...
Dar poate că reacția populației este un indicator și mai concludent. Sondajele de opinie au pus în evidență, aproape unanim, că pentru majoritatea populației globului, America tinde să devină amenințarea însăși pentru pacea mondială. Numeroase exit-poll-uri organizate în țările din Orientul Mijlociu, nordul Africii, Europa și chiar America, arată constant că SUA este percepută ca fiind principalul agresor ce destabilizează pacea și securitatea în lume.
Având în vedere larga opoziție populară constatată, mai putem spune că „intervențiile umanitare” americane prin bombardamente și „atacuri preventive” aduc... democrația? Cum poți să institui principiul „puterii poporului” (demos-kratos) împotriva voinței poporului însuși, care respinge clar și vehement aceste intervenții? Nu seamănă oare acest slogan al „democrației internaționale” cu o fațadă în spatele căreia se ascunde de fapt interesul pentru putere, cu scopul de a impune prin forță hegemonia globală a Americii?
A devenit foarte evident că există o uriașă diferență între modul cum percepe populația lumii sensul democrației și modul în care se folosesc de „principiile democratice” planificatorii politicilor globaliste a „Noii Ordini Mondiale”. Un exemplu concret îl reprezintă declarația din 1996 a Secretarei Apărării SUA din acea vreme, Madeleine Albright. Fiind întrebată într-o emisiune televizată dacă atingerea obiectivelor Statelor Unite în Irak a meritat impunerea unui embargo extrem de dur, care a condus la moartea a peste 500.000 de copii irakieni (mai mulți decât au murit la Hiroshima), ea a răspuns: „O alegere dificilă, dar prețul... noi credem că a meritat prețul”.[4]
Poate că este surprinzător, dar acest răspuns reflectă condescendența cu care vulturii americani ai războiului iau în considerare suferința și moartea a sute de mii de oameni nevinovați, ca fiind simple costuri colaterale într-un calcul al puterii globale.
Referințe
1. Chomsky says US is world's biggest terrorist, Euronews, 17 aprilie 2015, http://www.euronews.com/2015/04/17/chomsky-says-us-is-world-s-biggest-terrorist
2. Samuel Huntington, „The Lonely Superpower”, Foreign Affairs, martie-aprilie 1999, https://www.foreignaffairs.com/articles/united-states/1999-03-01/lonely-superpower
3. Robert Jervis, Weapons Without Purpose? Nuclear Strategy in the Post-Cold War Era, Foreign Affairs, iulie-august 2001, https://www.foreignaffairs.com/reviews/review-essay/2001-07-01/weapons-without-purpose-nuclear-strategy-post-cold-war-era
4. Madeleine Albright says 500,000 dead Iraqi Children was "worth it" wins Medal of Freedom, youtube, 2 mai 2017, https://www.youtube.com/watch?v=omnskeu-puE ; Rahul Mahajan, ‘We Think the Price Is Worth It’, november 2001, https://fair.org/extra/we-think-the-price-is-worth-it/
Editorial de Calistrat M. Atudorei, doctorand în filosofie, autorul cărții ”Planurile Americii pentru hegemonia mondială”, președintele Asociației ”Forumul Țărilor Nealiniate” din România
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu cea a redacției Sputnik.
