Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Știrea nopții: ”Donald Trump a comandat uciderea” unui important lider militar!

© REUTERS / TOM BRENNERDonald Trump
Donald Trump - Sputnik Moldova-România
Abonare
Pentagon: ”La comanda președintelui, armata americană a întreprins acțiuni defensive decisive pentru a proteja personalul american de peste hotare”

BUCUREȘTI, 3 ian - Sputnik, Evan Răutu. Șeful unității de elită Quds a Gărzii Revoluționare a Iranului, Qassem Soleimani, a fost ucis într-o lovitură aeriană în apropierea Aeroportului Internațional de la Bagdad, împreună cu liderii ai miliției Shia irakiene, a confirmat Corpul Gărzii Revoluționare.

Anterior, agenția de știri iraniană semi-oficială Fars confirmase moartea lui Qasim Soleimani, iar Forțele Populare de Mobilizare din Irak au dat vina pe SUA și pe Tel Aviv pentru uciderea lui Soleimani.

”Inamicul american și israelian este responsabil pentru uciderea mujahidinilor Abu Mahdi al-Muhandis și Qassem Soleimani”, a declarat Ahmed al-Assadi, un purtător de cuvânt al Forțelor Populare de Mobilizare din Irak, anuntă Russia Today

Ulterior, o declarație a Pentagonului a clarificat situația: Donald Trump a ”comandat” uciderea șefului Forței Quds din Iran, Soleimani, pentru a ”descuraja viitoarele atacuri iraniene”.

Președintele american, Donald Trump, a autorizat o lovitură militară a SUA în apropierea aeroportului din Bagdad: ”La comanda președintelui, armata americană a întreprins acțiuni defensive decisive pentru a proteja personalul american de peste hotare prin uciderea lui Qasem Soleimani”, a declarat Pentagonul într-un comunicat, transmite RT.

”Această lovitură avea ca scop descurajarea planurilor viitoare de atac iraniene”, se arată în comunicat, ”Statele Unite vor continua să ia toate măsurile necesare pentru a ne proteja oamenii și interesele oriunde s-ar afla în întreaga lume”
Fluxul de știri
0