Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

SANITAS acuză Guvernul: ”Au loc întâlniri semi-oficiale, cu rezultate îndoielnice”

© Facebook / Federatia Sanitas din RomaniaProteste Sanitas
Proteste Sanitas - Sputnik Moldova-România
Abonare
Reprezentanții celei mai mari federații sindicale din Sănătate spun că actualul Guvern încalcă în mod constant Legea Dialogului Social, la toate nivelurile.

Protest Federației Sanitas din România - Sputnik Moldova-România
Sporuri Sănătate 2020 : SANITAS, solicitare fermă pentru Guvern
BUCUREȘTI, 20 dec – Sputnik, Georgiana Arsene. Sindicaliștii sunt supărați foc deoarece Guvernul României este decis să își asume răspunderea pe un pachet de legi cuprinzând modificări care prejudiciază drepturile salariaților pe care îi reprezintă Federația SANITAS. Aceștia acuză faptul că nu au fost consultați.

Mai mult, susține sursa citată, atât Ministerul Sănătății cât și Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale pregătesc și raportează impactul bugetar al modificărilor propuse în proiectele de legi ce urmează a fi asumate, fără să consulte organizațiile sindicale reprezentative, într-un cadru organizat, legal și echitabil.

”Au loc întâlniri semi-oficiale, cu reprezentanți ai unor organizații nereprezentative, cu rezultate îndoielnice și nerelevante pentru marea masă de salariați care merită, în contextul discuțiilor ample din spațiul public, atât răspunsuri clare și asumate cât și asigurări referitoare la păstrarea drepturilor ce le revin”, precizează reprezentanții Federației SANITAS. 

În acest context, Federația SANITAS, ”care nu a fost consultată oficial și instituțional” referitor la nici o modificare pe care Guvernul intenționează să o adopte privind salarizarea membrilor săi, declară că nu va abdica de la principiile sale în ceea ce privește protejarea drepturilor tuturor membrilor și în ceea ce privește promovarea unui dialog social real, constructiv și corect.

Viorel Huşanu, Sanitas Bucureşti - Sputnik Moldova-România
Vor fi dați afară medicii și asistenții care iau șpagă? Ce spune Hușanu, SANITAS

Mai exact, sindicaliștii spun că nu vor accepta sub nici o formă modificarea modului de calcul a sporurilor salariaților pe care îi reprezintă, raportarea lor la salariul de bază aflat în plată pentru fiecare funcție fiind singurul pe care la acest moment Federația SANITAS îl consideră corect și echitabil.

”De asemenea, nu suntem de acord să acceptăm sacrificarea nici unei categorii de salariați din sistemul de Sănătate și cel de Asistență Socială, aceste sisteme având caracteristici distincte, incomparabile cu ale celorlalte categorii de bugetari”, precizează reprezentanții SANITAS.

De altfel, sindicaliștii au avertizat că, în replică la angajarea răspunderii guvernamentale, își asumă răspunderea sindicală pentru toate formele de protest prevăzute de lege, prin care angajații din Sănătate și Asistență Socială vor reacționa imediat, dacă acest proiect de lege va fi aprobat.

Fluxul de știri
0