BUCUREȘTI, 6 nov – Sputnik, Georgiana Arsene. În ședința de Guvern de astăzi, al doilea act normativ este ordonanța de urgență privind unele măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
”La nivelul Ministerului Educației Naționale are loc reorganizarea Ministerului Educației Naționale prin preluarea activităților și structurilor specializate de la Ministerul Cercetării și Inovării, activități și structuri care sunt preluate la nivelul Ministerului Educației și coordonate de un secretar de stat”, a declarat Ionel Dancă, șef al cancelariei primului ministru.
Această prevedere a fost inclusă în textul ordonanței de urgență pentru a evidenția în mod distinct importanța domeniului cercetării și inovării în cadrul structurii noului minister al Educației și Cercetării.
Ieri, în prima zi de mandat ca ministru al Educației și Cercetării, Monica Anisie s-a întâlnit cu secretarii de stat din MEN și cu fostul ministru al Cercetării.
De altfel, Anisie a declarat, în cadrul audierilor din cadrul comisiilor de specialitate, că una din măsurile pe care o va lua în calitate de ministru se referă la Cercetare.
”Pentru Cercetare voi verifica stadiul proiectelor cu finanțare europeană pentru perioada 2021-2027. Avem șansa să câștigăm proiecte de 16 milioane de euro. Toată lumea știe că ținta propusă a fost de 1% din PIB, acum e de 0,17% din PIB. Dacă ar fi existat o creștere așa cum era prevăzută în 2016, am fi ajuns la 0,7%. Îmi propun să fac tot posibilul ca în domeniul cercetării lucrurile să fie construite temeinic”, a punctat Anisie.