Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Pierdere pentru Guvernul Orban, a demisionat artizanul celui mai mare succes internațional

© Photo : Președintele RomânieiKlaus Iohannis, Ludovic Orban, Bogdan-Lucian Aurescu
Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Bogdan-Lucian Aurescu  - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Am venit cu o echipă și, în semn de respect pentru cei care au avut încredere, am considerat că este corect să îmi depun mandatul - am fost onorată să lucrez pentru țară”

BUCUREȘTI, 6 nov - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ieri s-a înregistrat demisia secretarului de stat pentru Afaceri Europene din MAE, Gabriela Ciot. Chiar dacă numele acesta nu spune multe marelui public, este vorba de demnitarul care a coordonat activitatea echipei române care a asigurat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Adică, diplomatul care a asigura buna derulare a celui mai mare succes internațional înregistrat de România în ultimii ani – fapt recunoscut pe plan european, la nivel oficial, de toate statele UE.

Iată anunțul concis și demn postat de ambasadorul Gabriela Ciot pe pagina sa de socializare:

”Am luat decizia de a demisiona din funcția de secretar de stat pentru Afaceri Europene. Am fost onorată să lucrez pentru România și pentru români pe perioada exercitării mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în calitate de Reprezentant Special al Guvernului pentru relația cu Parlamentul European și al Președinției Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării", a menționat aceasta.
Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Bogdan-Lucian Aurescu - Sputnik Moldova-România
Premieră la Externe: declarație oficială de confirmare a statului de colonie

Cadru universitar în cadrul prestigioasei Universități Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, ambasadorul Gabriela Ciot a anunțat că se va întoarce la catedra de la Facultatea de Studii Europene a UBB.

Reamintim că Iohannis a jignit echipa care a lucrat la pregătirea președinției CUE, afirmând înainte de începerea mandatului român că ”România nu este pregătită pentru preluarea mandatului”. Ieri, președintele a participat la instalarea noului ministru, Bogdan Aurescu, având din nou cuvinte grele pentru diplomații și funcționarii MAE:

”Respir ușurat! Politica externă a avut în ultimii trei ani și jumătate de suferit. Lideri PSD-iști diletanți au crezut că se pot profila folosind politica externă a României. Singurul lucru pe care l-au obținut este decredibilizarea României cu relația cu mulți parteneri cu care am avut legături strânse și încredere reciprocă”.

Iohannis a vorbit de ”restructurare pe criterii de profesionalism și competență”, iar Aurescu i-a ținut isonul, vorbind de necesitatea unui ”suflu nou”.  Nici un cuvânt despre succesul președinției române a Consiliului UE.

Pe pagina sa de Facebook, Gabriela Ciot a primit o mulțime de mesaje de felicitare și admirație pentru munca depusă, multe venind de la cei cu care a lucrat în cadrul președinției CUE, dar și din mediul universitar, plus mesaje de la colaboratori din străinătate.

Gabriela Ciot a răspuns cu eleganță și modestie, menționând că a fost o onoare să lucreze pentru România și pentru români, dar și-a exprimat și respectul și solidaritatea cu echipa din care a făcut parte.

”Am venit cu o echipă și, în semn de respect pentru cei care au avut încredere, am considerat că este corect să îmi depun mandatul”, a scris ambasadorul. ”Am fost onorată să lucrez pentru țară. Revin la Cluj cu onoare și demnitate”.

Într-adevăr, profesorul ambasador Gabriela Ciot a dat o lecție de profesionalism, onoare și demnitate.

Fluxul de știri
0