Doar cinci la sută din locuitorii Chișinăului au dat dovadă de caracter și demnitate pentru că nu au înțeles chemarea lui Octavian Țîcu și nu s-au aliniat unei combinații bizare de mesaje despre „adevărul istoric” și necesitatea de a transforma orașul într-un „bastion împotriva imperialismului rus”. Vă întrebați ce are în comun canalizarea, parcările, asfaltarea drumurilor, combaterea construcțiilor ilegale cu dezbaterile istorice, identitare și geopolitice? Nici Țîcu nu a știut să explice prea clar.
De fapt, pentru a înțelege mai bine discursul lui, e suficient să ne amintim de starea orașului în trista epocă a lui Dorin Chirtoacă, când din avânturi patriotice și aspirații pro-europene transformase capitala într-o cetate asediată, încât nici tancurile rusești nu mai erau în stare să treacă de gropi și baricade. Chișinăul a rezistat eroic în fața imperialismului, locuitorii și infrastructura au fost sacrificate în numele unui ideal nobil, conform tacticii “pământului pârjolit” de pe vremea lui Ștefan cel Mare. Totuși, locuitorii nu au știut să aprecieze toate aceste eforturi, nu au vrută să pună în valoare talentul militar al mareșalului Chirtoacă. Niște triști și niște fameni!
Însă nu Țîcu sau Chirtoacă ne interesează aici. Rezultatele primului tur al alegerilor ne-au arătat foarte clar că perspectivele lor politice sunt foarte sumbre. Nu neapărat din cauza cifrelor mici, ci din cauza reacțiilor infantile care au urmat unei înfrângeri usturătoare. Un politician care la început de drum acuză potențialii votanți de „lipsă de caracter și demnitate” nu mai are niciun viitor. Nu pentru că alegătorii s-ar simți jigniți (fiți de acord, memoria oamenilor noștri este destul de scurtă), ci pentru că orice individ cu pretenții de lider național, care suferă de vanitate gravă, care este bolnav cronic de mitomanie, de nu mai poate privi în oglindă fără să se excite, va avea mari probleme în comunicare chiar și cu oamenii din actuala sau viitoare echipă politică. Principalul păcat și gropar al tuturor politicienilor din Moldova nu a fost atât corupția sau minciuna (care e specifică pentru toată clasa politică), ci orgoliul, care inhibă toate organele de simț, inclusiv instinctul de autoconservare, provocând un comportament isteric și un discurs violent.
Ceban vs Năstase – bătălie cu un final incert
Ne-am obișnuit deja cu ideea că suburbiile joacă un rol decisiv în alegerile locale. În 1999, în componența municipiului Chișinău au fost incluse cu bună știință mai multe localități, care votează preponderent cu dreapta, pentru a exclude orice șansă de victorie a unui candidat de stânga. Teoretic, în turul doi Năstase ar trebui să obțină o victorie zdrobitoare. Totuși, dacă la începutul campaniei nu aveam nicio îndoială asupra finalului cursei pentru primărie, astăzi există anumite semne de întrebare.
Dacă e să privim peste rezultatele alegerilor locale din Chișinău din 1999, Andrei Năstase a fost unul din cei mai slab candidați ai dreptei. Mai slab decât el a fost doar Dorin Chirtoacă în 2011, care a câștigat la limită în fața lui Igor Dodon – diferența dintre cei doi candidați fiind puțin peste un procent (50,6 – Chirtoacă, 49,4 - Dodon). Chiar dacă în 2018 Năstase reușise să-l devanseze pe Ceban cu patru puncte, contextul politic de azi este cu totul diferit. În primul rând, la alegerile precedente opoziția flutura drapelul luptei împotriva lui Plahotniuc, în al doilea rând Năstase se află la guvernare cu socialiștii. E destul de complicat să explici de ce oponentul tău reprezintă întruchiparea răului din moment ce te afli cu el într-o alianță. În atacurile împotriva candidatului socialist Năstase nu pare suficient de credibil, spre deosebire de Țîcu sau Chirtoacă, care sunt percepuți ca niște reprezentanți ai „opoziției” (fie ea și una minusculă).
În același timp, Ion Ceban se prezintă mai atipic pentru candidații tradiționali ai stângii din ultimii 20 de ani: se adresează unui spectru mai larg al alegătorilor (fără să se limiteze doar la votanții tradiționali), nu uită de suburbii (fără de care nu ar avea nicio șansă), evită clișeele ideologice care provoacă repulsie și prin care au eșuat în trecut toți candidații comuniștilor.
Pentru reprezentanții “dreptei” diabolizarea lui Ceban devine o sarcină destul de complicată. Nici chiar Țîcu, devenit peste noapte un critic al blocului ACUM (pe care îl acuză de cârdășie cu PSRM), nu a reușit să capitalizeze suficient frica față de “pericolul socialist”. În ce măsură va reuși Năstase, care este partener de guvernare cu Ceban, să câștige voturi printr-o astfel de tactică? Da, electoratul considerat convențional “de dreapta” votează preponderent politic în alegerile locale, însă tot din considerente politice ar putea să prefere ignorarea turului doi – mai ales când e vorba de cei care și-au dat votul pentru Chirtoacă și Țîcu, exprimându-și nemulțumirea față de prestația ACUM. Există o mare probabilitate ca Năstase să aleagă o tactică mai agresivă în turul doi, pentru a atrage categoria celor “nemulțumiți” (15-17 la sută), însă va fi nevoit să fie suficient de atent, să nu dea dovadă de prea mult zel, care ar afecta existența majorității parlamentare. Alegerile locale vin și trec, însă țara are nevoie de o guvernare, de realizarea reformelor promise. Fiți de acord că ar fi destul de infantil să arunci țara în aer de dragul unei primării. Aici, iarăși, revenim la marele păcat al politicianului moldovean – orgoliul, dorința de a depăși cu orice preț un complex de inferioritate, patima care orbește orice dreaptă judecată. Totuși, se pare că miza lui Țîcu și Chirtoacă constă tocmai în a-l provoca pe Năstase să creeze o ruptură în actuala majoritate parlamentară, care ar duce la o criză a guvernării și alegeri legislative anticipate.
În cele din urmă, principalul factor care va determina rezultatele din cel de-al doilea tur va fi rata de participare, capacitatea lui Ion Ceban de a ajunge la urechile și inimile suburbiilor. Cert este că cifrele vor arăta diferit de cele din 2018 – distanța dintre cei doi candidați va fi una mult mai mică. Pe Andrei Năstase nu îl așteaptă deloc nopți liniștite. Singura explicație pentru care PPDA ar avea nevoie de Primăria Chișinău este devansarea partenerului său de alianță – PAS, cu care are anumite animozități în ultimul timp. Totuși, atât timp cât PDM mai este viu și are suficiente resurse pentru a reveni la guvernare, astfel de acrobații politice sunt destul de riscante.
Să nu uităm că victoria în Capitală nu oferă automat un bonus pentru alegerile parlamentare. La cantitatea de probleme care s-au acumulat în oraș, cărora fizic nu le va face față în următorii ani niciun primar, indiferent de calitățile personale și manageriale, mandatul de primar ar putea deveni tocmai o mare piatră de poticnire. Tocmai din aceste motive am fi tentați să credem că niciunul din candidați nu arde de dorință să-și piardă cariera politică prin canioanele de pe străzile și curțile orașului. Până la alegerile parlamentare ne așteaptă multe ninsori și ploi, iar pentru orice intemperie va răspunde primarul și partidul lui, așa cum s-a întâmplat în toți acești ani. În cele din urmă, pentru socialiști Capitala nu reprezintă o miză. Dacă vor pierde alegerile, având un scor suficient de onorabil, nu își vor afecta cu nimic viitorul politic și imaginea politică. Adevărata lor miză rămâne alegerile prezidențiale.
Suntem obișnuiți, totuși, cu faptul că politicienii noștri nu acționează conform unui plan tactic pe termen scurt și lung, ci în baza unor impulsuri de moment. Astfel, ar trebui să ne așteptăm că nu doar rezultatul alegerilor sunt imprevizibile, dar și comportamentul actorilor politici va fi unul imprevizibil.
