BUCUREŞTI, 24 sept – Sputnik, Doina Crainic. Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, îşi propune înfiinţarea unui cartier al Diasporei, în care familiile care se întorc în ţară vor primi gratis 11 locuri de casă, cu suprafeţe cuprinse între 400 şi 650 de metri pătraţi.
„Avem un interes strategic să creăm condiţii pentru ca românii care şi-au format nişte capabilităţi în străinătate să se reîntoarcă în ţară. E un deficit de competenţă, un deficit de forţă de muncă, pe care îl constataţi cu toţii. (...) Dacă acest sistem se dovedeşte viabil într-un an, va trebui să dezvoltăm acest concept. Dacă fac şi alte localităţi, ar fi un lucru bun”, a declarat într-o conferință de presă Ilie Bolojan, citat de gazetaromaneasca.com.
Locul de casă va fi racordat la utilităţi, iar românii întorşi în ţară vor trebui să-şi construiască o casă într-un termen prestabilit, cu condiţia să nu o vândă un anumit număr de ani. O altă condiţie este să fi lucrat în străinătate timp de cinci ani şi să facă proba că se repatriază şi îsi va stabili domiciliul în Oradea.
Primarul a menţionat două exemple de familii repatriate: una din Irlanda, care a deschis o afacere de succes, şi o alta revenită din Milano, care a înfiinţat prima spălătorie automată din Oradea.
De asemenea, el a anunţat că planul de urbanism zonal urmează să fie finalizat până la jumătatea lunii decembrie, iar de astăzi planul este în consultare publică.
Consilierii vor fi chemaţi să stabilească termene pentru realizarea documentaţiilor pentru reţelele de apă, canalizare şi drumuri din viitoarea zonă de locuit.
„Întreaga Românie trebuie să aibă politici naţionale pentru a încuraja repatrierea unora dintre cei plecaţi şi pentru refacerea legăturilor lor cu locurile de origine. În orice caz, Oradea poate fi unul dintre locurile din România în care românii plecaţi să se întoarcă şi să investească”, spunea Bolojan pe 14 august, cu ocazia Zilei Diasporei.