Tragediile Diasporei: modul cumplit cum și-a pierdut viața la numai 22 de ani

© Sputnik / Miroslav RotariСвеча
Свеча  - Sputnik Moldova-România
Abonare
În noaptea de vineri spre sâmbătă, o tânără româncă ce locuia de mai mulţi ani în Italia şi-a pierdut viaţa într-un accident cumplit de maşină la numai 22 de ani.

BUCUREŞTI, 17 sept – Sputnik, Doina Crainic. Filoteea Furdui, o româncă de 22 de ani, locuia de câțiva ani în comuna Fiorenzuola, din Italia. A avut parte însă de un sfârşit tragic. A murit pe un drum de țară, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe un drum care face legătura între Fiorenzuola și Chiaravalle.

Ea se afla la volanul unui autoturism Volkswagen Lupo şi la un moment dat, din motive necunoscute încă, a pierdut controlul volanului și a căzut cu mașina într-un canal, scrie ziarul italian fiorenzuola.ilpiacenza.it. Din nefericire, impactul cu zidul de pământ al canalului a fost violent şi fatal.

Tânăra locuia în Italia încă de când era copil, împreună cu mama și fratele ei. Cei care o cunoşteau spun despre ea că era o „muncitoare neobosită”, lucra la brutaria din Lusurasco. Era o fată foarte veselă, care iubea viaţa.

Sâmbătă, în jurul orei 8:00 dimineața, un bărbat care trecea pe acel drum a observat mașina cu compartimentul motorului zdrobit și parbrizul distrus, într-un șanț la o jumătate de metru distanță. Înăuntru era tânăra inconștientă. Bărbatul a chemat imediat o ambulanță și personalul medical de la spitalul din Fiorenzuola a încercat să o resusciteze la locul accidentului, între timp fiind solicitat și un elicopter medical la fața locului.

Din păcate, tânăra româncă de numai 22 de ani nu a mai putut fi salvată. Rănile suferite la față și în zona toracelui au fost prea grave și i-au provocat decesul. Autoritățile investighează circumstanțele în care a avut loc tragedia.

Fluxul de știri
0