Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Ultima oră: Andronescu, reacție la numirea noului ministru al Educației

Abonare
Fostul ministru al Educației Naționale susține că, dacă Șerban Valeca i-ar solicita ajutorul, categoric s-ar întâlni cu acesta.

Урок математики - Sputnik Moldova-România
Educație
Titularizare 2019: scandal la repartizarea pe posturi, acuzații grave
BUCUREȘTI, 23 aug – Sputnik, Georgiana Arsene. Astăzi, în cadrul CEx, social-democrații au votat propunerea ca senatorul Șerban Valeca să fie noul ministru al Educației, după ce Ecaterina Andronescu a fost demisă, iar interimatul a fost asigurat de ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Ecaterina Andronescu spune că îl știe de mult pe Valeca, acesta fiind ministru delegat pentru cercetarea științifică în Guvernul Năstase. De asemenea, este profesor la Pitești, se ocupă de fizica nucleară și este cunoscător al sistemului de învățământ.

Fosta șefă a învățământului a explicat, întrebată fiind de jurnaliștii de la evz.ro, de ce nu a fost propus un ministru care să vină din sistemul preuniversitar, că este foarte greu ”să ai un ministru la Educație venind din sistemul preuniversitar, ministerul cuprinzând și sistemul superior”.

În opinia sa, cea mai bună soluție ar fi Cercetarea să fie cuplată cu învățământul superior, așa cum se întâmplă în foarte multe țări din lume.

”Nu ești cadru didactic universitar dacă nu ai și activitate de cercetare. Iar învățământul preuniversitar să rămână un minister de sine stătător. Poate pe viitor aceasta ar fi o soluție mai favorabilă”, a declarat Andronescu.

Sursa citată a reluat ideea potrivit căreia schimbarea frecventă a miniștrilor la Educație face ca sistemul să fie unul neperformant.

Andronescu a menționat că, dacă Șerban Valeca i-ar solicita ajutorul, s-ar întâlni cu acesta.

”Nu e vorba de sfaturi aici, ci de un dialog pe ceea ce știu mai bine sau de date mai recente, pentru că ceea ce am acumulat eu ca experiență am acumulat din sistemul de învățământ și mi se pare normal să restitui din ceea ce știu”, a mai precizat fostul ministru.

Radu Szekely, consilierul fostului ministru al Educației, aflat și el pe lista de propuneri a Vioricăi Dăncilă, speră ca noul ministru să continue proiectele începute pe digitalizare și debirocratizare. Este vorba despre catalogul electronic și folosirea inteligenței artificiale în individualizarea învățării la copii.

”Sunt deja semnate, trebuie numai implementate cât mai repede se poate. De asemenea, mai sper ca planul pe educație pentru 2019-2030 să fie pus măcar parțial în aplicare în măsura în care ar trebui deja din septembrie să înceapă”, a precizat Szekely.

Fluxul de știri
0