BUCUREȘTI, 19 aug – Sputnik. Forțele aeriene ale Siriei au lansat atacuri aeriene asupra convoiului militar turcesc în provincia Idlib, anunță luni agenția turcă DHA.
Potrivit sursei, convoiul se îndrepta spre Khan Shaykhun între punctele de control turcești ale zonei de deescaladare. Deocamdată, nu există informații despre victime. Anterior, postul sirian de televiziune al Siriei a anunțat că transportatoare blindate se deplasează în direcția Khan Shaykhun, oraș pentru eliberarea căruia luptă armata siriană.
Agenția turcă nu precizează care este sursa informației.
După negocierile legate de Siria în Nur Sultan, pe 2 august în Idlib a fost instaurat un regim de încetare a focului. Comandamentul forțelor armate ale Siriei a declarat că își va suspenda acțiunilie militare cu condiția respectării de către Turcia a înțelegerilor ruso-turce, încheiate în septembrie 2018 la Soci. Printre principalele prevederi ale documentului exista și retragerea tehnicii grele și medii a insurgenților la 20 kilometri de zona demilitarizată din Idlib.