Să subliniem de la început – Sputnik NU susține ideea unei legături directe a actualei drame de la Caracal cu baza de la Deveselu. Așa cum am demonstrat în alte analize, există însă o tendință de a îndepărta ancheta de ideea de ”rețele” de trafic de persoane și prostituție, iar ziariști, analiști și investigatori au făcut legătura între ”baza strategică” și rețelele locale – în contextul securității maxime a zonei, dar și a dosarului DIICOT din 2012.
De ieri, propagandiști și manipulatori de profesie au venit cu o altă interpretare, încercând să spună că toată lumea minte – inclusiv fetele abuzate în 2012, victimele cuprinse în dosarul DIICOT din 2012. Deci și DIICOT minte, presa minte, toți mint… în opinia acestor penibili!
”Proba” a fost lansată de regretabilul fost ministru Cristian Diaconescu, călător politic și, de ceva vreme, prestator pe la diverse emisiuni de manipulare – care a început să țipe isteric – ”prima lopată de pământ de la Deveselu s-a săpat în 2013, nu au fost americani în 2011 și 2012”. Deci fetele violate și DIICOT mint! De fapt s-au uitat la filme americane, nu au văzut americani în carne și oase… că nu erau pe atunci în zonă!
Minciuna a fost reluată (ca la comandă!) și folosită contra excepționalului demers gazetăresc al ziarului ”Libertatea”. A fost atacat Tolontan, ziarul, fata în cauză etc.
Ei bine, nu, el, Cristian Diaconescu și acoliții lui mint! Și sunt multe probe în sensul acesta. Marfa clientului, din nou!
”Conform partenerilor noştri americani cu care colegii de la Ministerul Apărării sunt în contact, începând de anul viitor urmează o serie de activităţi pregătitoare pentru instalarea bazei militare de la Deveselu”, spune Bogdan Aurescu în 2011. ”Este eşalonată deja în etape sosirea unui număr de specialişti americani care vor începe pregătirea locaţiei, urmând ca la sfârşitul anului viitor şi începutul lui 2013 să înceapă construcţia principală”.
Declarația, făcută după dezbaterea din comisiile de la Senat a Tratatului privind scutul antirachetă, e publicată de Monitorul de Cluj din 29 noiembrie 2011, publicația consemnând că Aurescu ”a adăugat că activităţile de pregătire sunt deja în curs şi anul viitor această activitate se va intensifica”.
”Aurescu a spus că primii soldaţi americani au ajuns deja la Deveselu din primăvara acestui an iar activităţile de acolo au început deja „de o bună bucată de timp””, scrie Monitorul de Cluj.
Postând ieri această știre, cunoscutul jurnalist și realizator TV Andrei Bădin (B1 Tv) comentează:
”29 noiembrie 2011: Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a anunţat marţi că primii soldaţi americani au sosit deja la Deveselu, iar inaugurarea oficială a bazei militare va avea loc în 2015. Hai pa!”.
Da, ”Hai pa!”, Cristi Diaconescu, dar mai întâi stai să vezi că și primarul vremii din Deveselu, Gheorghe Beciu, spunea, în septembrie 2011, că avusese ”trei runde de discuţii cu partea americană, care are "o echipă complexă de specialişti, condusă de o femeie", (nu, nu se numea nici Oprea - și nici Elena!) iar discuţiile s-au axat pe problema utilităţilor de la unitatea militară”.
”S-a discutat mult despre partea de utilităţi, însemnând apă, canalizare, energie electrică. Lor le convine mult mai mult să se racordeze la utilităţi de la Deveselu decât de la Caracal”, a spus primarul.
În urma discuţiilor cu americanii, primarul din Deveselu a trimis scrisori către mai multe ministere, către premier şi preşedintele Băsescu, în care arată ce investiţii trebuie făcute şi ce paşi trebuie urmaţi, consemna Mediafax.
Și chiar Băsescu declara, în mai 2011, că în anul acela va începe etapa de proiectare a bazei, el sperând ca faza de construcție să înceapă în a doua jumătate a lui 2012, după cum consemna, de exemplu, ziarul de limbă germană Allgemeine Deutsche Zeitung.
Da, au venit mai întâi specialiști, evident militari – că nu amenajezi o bază militară cu civili! Iar fetele din dosarul din 2012 NU vorbeau de militari, ci de americani. Și bănuiesc că, în ciuda statului lor militari, nu se duceau la plăceri în uniformă – și nici nu se legitimau în fața fetelor sau a traficanților.
Am redat doar câteva dintre consemnările presei din 2011-2012, pentru a desființa această minciună a propagandei.
Să mai consemnăm doar declarațiile făcute la ”Sinteza zilei” de o persoană care a avut legătură cu traficul de la Deveselu, cu referire la dosarul din 2012 – că fetele de acolo au servit clienți americani (și austrieci) care aveau legătură cu Deveselu.
Și să mai subliniez câteva aspecte:
Primo: NU susținem teza că militarii de la Deveselu sunt vinovați sau implicați direct în actuala dramă de la Caracal;
Secundo: Susținem că este IMPOSIBIL ca o lume interlopă – clanuri! – să înflorească și rețele de prostituție și trafic de persoane să funcționeze în arealul Caracal fără ca sistemul de siguranță și securitate să reacționeze!
Adică ori să stârpească rețelele, ori să le controleze. Deci să le și protejeze, într-un sens apropiat de… Omerta. Vezi cazul proxenetului șef ”Cocoș”, mort (ucis, conform familiei) în pușcărie, după ce denunțase și se hotărâse să denunțe… persoane ”mai importante”.
Am expus problema Deveselu în contextul provocărilor lansate de o parte a presei; așa cum precizam, NU susținem prioritatea Deveselu, ci faptul că a ocoli varianta (anchetarea) unor rețele ar fi o aberație în cazul Caracal. Presa locală a promovat posibila legătură cu Deveselu, noi am preluat, ”propaganda” ne-a atacat – și noi, conform ”doctrinei”, am ripostat. Atât.
Sputnik a prezentat date, declarații și comentarii preluate din surse credibile din presa română sau de pe social media, nu a promovat ”teorii ale conspirației” – de care, într-adevăr, abundă internetul.
De aceea suntem gata să publicăm opinii de orice fel, argumentate, dar nici nu putem să tolerăm acuzații din partea unor falsificatori ai adevărului.