BUCUREȘTI, 23 iul - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Acum puțin timp, Biroul Permanent Național al PSD a decis: Viorica Dăncilă – candidat la prezidențiale, este recomandarea pe care o va face Comitetului Executiv Național care începe la această oră.
Concret, premierul Viorica Dăncilă, după votul în CExN al partidului drept candidat la alegerile prezidențiale din această toamnă.
Din informațiile presei, împotriva propunerii Viorica Dăncilă ar fi fost doar 2 voturi.
Reamintim că, în decembrie 2018, am desemnat-o pe Viorica Dăncilă „Omul Politic Român al Anului Centenarului” – vezi aici analiza.
Pe 7 ianuarie 2019 scriam: ”Viorica Dăncilă se profilează drept candidatul cel mai probabil al Coaliției PSD – ALDE la prezidențiale”.
Acum 6 luni am realizat sondajul ”Ați vota Viorica Dăncilă - președinte al României?”.
Tot în ianuarie remarcam că ironia lui Iohannis începe să semene a… teamă de femei! ”Am impresia că marile probleme ale lui Iohannis sunt femeile – mai întâi Kovesi, apoi Viorica Dăncilă, acum Oana Vasilescu, ba chiar și propria soție”, spune analistul – ”Am impresia că Iohannis începe să se teamă de femei, ceea ce e grav”, spuneam pe 22 ianuarie.
Imediat, reacțiile au fost dure: ”Propaganda Moscovei” face și drege, iar ziare.com, considerată ca făcând parte din ”Sistem”, intra în alertă că Sputnik face un branding pentru Dăncilă!
”Dar acest branding ar putea avea și o altă utilitate, pe termen mai lung. După un articol plângăcios cu elogii de pe tot mapamondul, sputink.md lansează și un sondaj foarte în ton cu tipul de branding realizat: Ați vota Viorica Dăncilă - președinte al României?” – scria chiar șefa publicației, Ioana Ene Dogioiu.
Pe 5 martie însă, reluam și analizam telefonul lui Mike Pence și analiza lui Adrian Severin: ”Vestea zilei: SUA o susțin pe Dăncilă - ”Ne spune că România are un prezidențiabil””
Pe 25 martie, analiza noastră spunea clar: ”S-a confirmat: Viorica Dăncilă este singurul candidat al PSD”
Iar în aprilie reluam sondajul ”Sondajul momentului: Ați vota Viorica Dăncilă – președinte al României?”, rezultatul fiind zdrobitor.
Deci, fără dubii, în analizele mele am ajuns la concluzia încă de la finele lui 2018 că Viorica Dăncilă va fi candidatul PSD.
Mai mult, mergem mai departe cu pariul – Viorica Dăncilă, președinte?... Vom reveni.
Până atunci, așteptăm scuzele celor care ne-au acuzat de ”fake news”, ”manipulare”, ”dezinformare” și alte gogomănii din astea. Am dovedit în materialele mele pe Sputnik ce înseamnă o analiză profesionistă și consecventă.