Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Macron anunță un acord pentru migranți în Europa pe care Salvini îl numește ”un eșec”

© REUTERS / Jesus Blasco de Avellaneda An African migrant sits atop a border fence, above Spanish Civil Guard officers, during an attempt to cross into Spanish territories, between Morocco and Spain's north African enclave of Melilla December 19, 2014.
An African migrant sits atop a border fence, above Spanish Civil Guard officers, during an attempt to cross into Spanish territories, between Morocco and Spain's north African enclave of Melilla December 19, 2014. - Sputnik Moldova-România
Abonare
Președintele Franței spune că un număr de 14 state membre ale Uniunii Europene, dintre care 8 în mod activ, au convenit, la Paris, să aplice un "mecanism de solidaritate" prin care să fie repartizaţi migranţii, dar Salvini spune că acordul este ”un eșec”.

BRUXELLES, 23 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. "În principiu, 14 state membre au fost de acord în această etapă cu documentul franco-german. Dintre acestea, 8 şi-au anunţat o participare activă", a declarat preşedintele Franţei după primirea la Palatul Elysée a Înaltului Comisar al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) Filippo Grandi şi a directorului general al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM) Manuel de Carvalho Ferreira Vitorino.

Matteo Salvini - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Salvini se ceartă cu McDonald's care îi numește pe italieni mafioți pentru publicitate

Cele 8 state active sunt Franţa, Germania, Portugalia, Luxemburg, Finlanda, Lituania, Croaţia şi Irlanda, conform informaţiilor furnizate de administraţia prezidenţială franceză, care nu a precizat care sunt restul statelor.

Acordul a fost convenit în cadrul unei reuniuni de lucru pe tema "migraţiei din Mediterana", desfăşurată la Paris cu participarea tuturor statelor membre UE, sub egida miniştrilor de externe şi interne francezi, Jean-Yves Le Drian, respectiv Christophe Castaner.

Nemulțumit de rezultatul discuțiilor, ministrul de interne italian Matteo Salvini crede că această reuniune a fost un eşec care "reafirmă faptul că Italia ar trebui să continue să fie tabăra de refugiaţi a Europei". Salvini şi-a reafirmat opoziţia faţă de acest acord.

"Am comunicat deja refuzul omologului meu Castaner la Helsinki, săptămâna trecută. Astăzi îl repet, după ce summitul franco-german de la Paris s-a dovedit un eşec", a declarat Salvini într-un comunicat de presă. "Italia nu primeşte ordine", a ţinut să sublinieze ministrul italian, adăugând că dacă "Macron doreşte să discute despre imigranţi, să vină la Roma".

Obiectivul reuniunii din capitala Franţei a fost "identificarea în septembrie a unui acord în Malta cu un număr de aproximativ 10 state, între 12 şi 15, în privinţa unui mecanism care să permită asigurarea unei eficienţe şi a unei abordări umanitare sporite în privinţa debarcării migranţilor provenind din Mediterana".

Sub impulsul dat de Paris şi Berlin, miniştrii au lucrat la o "coaliţie de (ţări) voluntare" care s-ar angaja să distribuie sistematic persoanele salvate, evitându-se astfel negocierile dificile care apar după fiecare operaţiune de salvare.

Acest mecanism prevede repartizarea "cât de repede posibil" a persoanelor care solicită azil în ţările care fac parte din "coaliţia voluntară", în schimbul deschiderii porturilor de către Italia şi Malta.

"Am consolidat mecanismul de repartizare pe termen scurt, dar dorim să mergem mai în profunzime prin responsabilizarea tuturor statelor membre, a structurilor comunitare existente" şi prin îmbunătăţirea "eficienţei politicilor noastre de returnare voluntară sau silită (a migranţilor) în ţările de origine", a declarat Emmanuel Macron. Astfel, se urmăreşte accelerarea returnării celor care "nu au vocaţie pentru azil".

Emmanuel Macron şi-a exprimat speranţa ca toate statele membre să participe la program, menţionând şi cu această ocazie corelarea dintre această abordare solidară şi acordarea unei părţi din fondurile structurale ale UE. "Europa nu este a la carte când vine vorba de solidaritate", a avertizat şeful statului francez.

Matteo Salvini - Sputnik Moldova-România
Internaţional
Salvini, categoric: Italia nu-i va mai accepta pe toți imigranții care vin în Europa

Filippo Grandi a salutat acest progres, dar şi-a manifestat în acelaşi timp îngrijorarea faţă de scăderea "capacităţii de salvare" a migranţilor care încearcă să traverseze Marea Mediterană pe ruta centrală.

Printre altele, Macron a mai spus că Franţa a cerut guvernului libian să se asigure că migranţii africani nu vor mai fi plasaţi în centre de detenţie şi că vor fi adoptate măsuri corespunzătoare pentru a asigura siguranţa acestora.

ONG-uri precum SOS-Mediterana şi Medici fără frontiere au subliniat din nou "necesitate solidarităţii" pentru a nu lăsa responsabilitatea debarcării migranţilor doar în seama Italiei şi a Maltei. "Nu ne putem aştepta ca toată lumea să fie de acord, există o urgenţă în Mediterana centrală", a declarat Sophie Beau, directoarea generală a SOS-Mediterana.

Fluxul de știri
0