Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ministrul Apărării deplânge lipsa de personal a Armatei și că tinerii nu trec proba fizică

© Photo : tvrnewsVânători de munte
Vânători de munte - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Apărării Gabriel Leș a dezvăluit că Armata se confruntă cu un deficit grav de personal și că, din cei veniți la examen, foarte mulți cad la proba fizică

BRUXELLES, 19 iul - Sputnik, Daniela Porovăț. Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a dat dovadă de o sinceritate surprinzătoare astăzi, în cadrul unei conferințe de presă ținute la Garnizoana Cluj-Napoca, el recunoscând deficitul de personal care afectează toate categoriile de forţe din Armata Română. Faptul că tinerii nu trec de proba fizică atunci când se prezintă la examenele de admitere arată și că noua generație se descurcă mult mai bine pe facebook decât în viața reală și că pregătirea sportivă generală a tinerilor lasă mult de dorit.

Scopul lui Leș a fost însă acela de a cere mai mulți bani:

„O problemă cu care se confruntă cam toate unităţile militare este cea a deficitului de personal. (…) Este nevoie de investiţii importante care, în perspectiva celor 2% din PIB pentru următorii ani, sunt perfect realizabile, capabile să consolideze capabilităţile de apărare ale ţării şi să ridice capacitatea de a acţiona a armatei la nivelul provocărilor, astfel încât să facem cât mai atractivă haina militară încât să nu mai existe aceste deficienţe la resursa umană care, din păcate, se răsfrâng asupra tuturor categoriilor de forţe din armata României”, a spus ministrul Apărării.

Leș a arătat că media de acoperire a personalului din Armată este în jur de 70%, dar că se înregistrează discrepanţe destul de mari, în condiţiile în care în unele microstructuri militare acoperirea ajunge doar la 31-35%.

„Scopul vizitelor pe care le fac este să ajungem la nivelul militarilor, să vedem cu ce anume se confruntă şi cum putem să îmbunătăţim şi să facem atractivă haina militară, să modificăm ghidul carierei militare astfel încât să vină persoane spre Armata României. Am şi găsit anumite soluţii, lucrăm să le transpunem în norme legislative sau ordine de ministru”, a declarat ministrul.

El a expus și o situația dramatică: ”Am găsit o situaţie de genul că am avut peste 1.000 de persoane venite la examen şi foarte multe au căzut proba fizică”.  Și aici, soluția lui Leș a fost să ocolească probele: ”Baremurile pentru proba fizică sunt foarte stricte la acest moment şi cred că putem să le facem diferenţiat. Pentru că una este militarul combatant, alta este un medic sau un psiholog. Cred că astfel de baremuri pot fi mai lejere, astfel încât pregătirea fizică să continue şi după încadrarea în structurile militare”, a indicat Leş cum dorește să faciliteze accesul în structurile Armatei.

Fluxul de știri
0