BRUXELLES, 4 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. În asemenea vremuri te poți mira: cine ar putea blama britanicii pentru că au optat să iasă din UE?
Președintele Consiliului European Donald Tusk a anunțat aleșii pentru primele patru funcții pe Twitter: ministrul de apărare german, șefa franțuzoaică a FMI, un premier belgian și un ministru de externe spaniol. Există vreo îndoială cu privire la locul în care se află adevărata putere în Europa și cui îi servește în mod real?, comentează un editorial publicat pe RT în ediția sa electronică.
Pentru o scurtă perioadă de vreme, marți seara, s-a speculat în mediul online asupra unei urgențe presante deoarece vicepreședintele SUA Mike Pence și-a anulat planurile normale pentru o ”întâlnire de urgență”. Când postările pe Twitter au anunțat că un ”Consiliu de Securitate al Comisiei Europene” a fost de asemenea convocat, totul a început să sune serios. Poate că lumea lua sfârșit, într-adevăr.
Totuși, un asemenea Consiliu de Securitate al Comisiei Europene nu există în mod real. Liderii UE, la fel ca și omologii lor americani, petrec o grămadă de vreme predicând restului lumii despre democrație – dar unde a fost democrația în procesul prin care aceste noi fețe ale Uniunii au fost alese?
După câteva zile de înțelegeri în camere obscure și trocuri între 0.000005 la sută din populația UE, tăblițele cu noii ”Președinți” ai UE au fost revelate în cele din urmă în noapte.
Nici un vot nu a fost acordat, nu s-au făcut dezbateri, nicio alegere nu a avut loc. Nu ar fi nicio exagerare să sugerăm că marea majoritate a europenilor nu a avut nici cea mai mică idee că aceste răsturnări de situație aveau să se întâmple. Dar, când nu ai niciun cuvânt de spus într-o chestiune, e imposibil să te simți conectat la ea.
În martie, președintele francez a propus crearea unei ”Agenții Europene pentru Protecția Democrațiilor”, ”o forță comună pentru frontiere”, ”un birou european pentru azil” și un ”Consiliu European pentru Securitate Internă”. Dacă tot ceea ce ai este un ciocan, orice altceva artă ca un cui – și dacă tot ceea ce există sunt birocrații neoliberali nealeși, soluția pentru orice problemă arată ca o nouă mega-agenție sau instituție supra-națională care nu răspunde în fața nimănui.
Scurta furtună pe seama știrii false despre ”Consiliul de Securitate al Comisiei Europene” a fost o demonstrație perfectă cât de deconectată este în mod real Uniunea Europeană de cetățenii pe care se presupune că îi deservește. Câți europeni ar fi în stare să îți spună din start că acest consiliu nu există, dacă le-ai spune că s-a întâmplat ceva la Consiliul de Securitate al Comisiei Europene?
Gânditorul austriac Leopold Kohr a apreciat în cartea sa ”Prăbușirea Națiunilor” că de fiecare dată când ceva e greșit înseamnă că ceva e ”prea mare”. El credea că toate sistemele – indiferent de ideologia politică care le guverna – vor oprima oamenii dacă vor deveni prea mari. Răspunsul la problemă nu e unitatea, ci divizarea, argumenta el. Unica alternativă la diviziune era că această creștere va hrăni creșterea, iar puterea va fi tot mai concentrată și mai departe de oameni până când sistemul se va prăbuși.
” Adevărata democrație în Europa poate fi atinsă doar în state mici”, a scris Kohr. Suntem departe de acel moment.
