BRUXELLES, 3 iulie - Sputnik, Daniela Porovăț. Un politician liberal de centru model, cu un trecut discutabil în supervizarea armatei cu probleme a Germaniei, Ursula von der Leyen va trebui să navigheze pe ape tulburi, scrie RT în ediția sa electronică.
Ministrul Apărării din Germania a apărut brusc în față ca viitorul șef al ramurii executive a Uniunii Europene. Acest lucru pare neașteptat deoarece ea nu a fost nici măcar pe lista potențialilor candidați până de curând. Totuși, după maratonul dezbaterilor din ultimele zile, liderii europeni au fost de acord că ea ar fi ea mai bună soluție pentru poziția ocupată de Jean-Claude Juncker.
Von der Leyen este un veteran al politicii și singura care și-a menținut o poziție ministerială în toate cele patru guvernări succesive ale Cancelarului Angela Merkel din momentul în care aceasta a preluat puterea pentru prima oară în 2005.
Totuși, trecutul ei de ministru este presărat cu probleme. În ultimii șanse ani de când ea ocupă poziția de ministru al Apărării, armata Germaniei, Bundeswehr, a devenit o sursă nesfârșită de știri despre avioanele care nu pot să zboare, despre tancurile care se strică sau despre navele care nu sunt pregătite pentru operațiuni maritime.
Astfel, în toamna lui 2017, Germania a rămas efectiv fără întreaga ei flotă de submarine în momentul în care s-a descoperit că toate navele sunt în mentenanță sau că au nevoie urgentă de reparații. La fel, s-a descoperit că mai mult de jumătate din tancurile Bundeswehr-ului erau inutilizabile în cursul aceluiași an.
Zeci de arme de asalt și pistoale, ca și mii de cutii de muniție au fost pur și simplu furate de la Bundeswehr în timpul ministeriatului ei.
În ciuda creșterii cheltuielilor de apărare de la 38 la 50 de miliarde de dolari în timpul mandatelor ei, von der Leyen nu a avut succes în modernizarea armatei germane. Ea s-a străduit să împrospăteze rândurile armatei după anularea conscripției în 2011, iar pentru a rezolva această situație s-a ajuns la soluții neconvenționale, precum o campanie de social media intensivă adresată adolescenților sau propunerea de recrutare de personal din alte țări europene.
Totuși, în ciuda problemelor, ministrul a susținut ideea prezenței militare germane pe teritoriu străin, trimițând trupe de menținere a păcii în țări precum Somalia, Sudanul de Sud și Mali.
Dar ce este mai important în nominalizarea ei pentru președinția Comisiei Europene e faptul că ea a adoptat toate opiniile liberale mainstream pe care Bruxelles-ul le-a îmbrățișat și se opune revirimentului naționalist care a dat fiori reci birocrației europene în acești ultimi ani.
A adoptata poziții pro-migrație și este un apărător al integrării europene. În 2011, a spus că i-ar plăcea să vadă apariția ”Statelor Unite ale Europei” construite pe exemplul Germaniei sau al SUA care sunt, ambele, state federale.
Dar, poate cel mai important atu al Ursulei von der Leyen este apropierea ei de Cancelarul german Angela Merkel și faptul că are Germania în spate, stat care dovedește, încă o dată, că ora exactă a Europei se dă la Berlin.