BUCUREȘTI, 28 iun – Sputnik, Georgiana Arsene. Eșecul înregistrat de unii copii la Evaluarea Națională nu este generat numai de lipsa de implicare a lor sau a părinților, ci problema merge mult mai departe, dincolo de școala unde învață și ajunge până la Ministerul Educației.
Aceasta este ideea mesajului scris pe pagina sa de Facebook de profesoara de limba română Cristina Tunegaru, care susține că realitatea dură este că ajung în clasele de gimnaziu copii ce nu știu să scrie, buchisesc ca la clasa întâi.
Din nefericire, această situație nu a fost întâlnită într-o singură unitate de învățământ, mai precizează dascălul, ci aproape în toate școlile unde a lucrat.
”A fost primul meu șoc, ca profesoară în București, să-mi dau seama că elevi de clasa a VII-a nu puteau să construiască o propoziție simplă, corect. Apoi am cunoscut o clasă întreagă în care o singură fetiță citea cursive”, a scris Tunegaru.
Aceasta adaugă că restul copiilor din clasă erau resemnați deja și îi spuneau, când lectura povești, că ar trebui să o pună pe pe eleva care știe să citească.
Astfel, în clasa aceea de a VII-a, cititul era o abilitate înaltă, pentru cei mai buni.
Tunegaru explică faptul că, în gimnaziu, cu zece profesori pe cap, copiii aceștia nu mai pot acoperi golurile imense. Motiv pentru care ei nu pot pricepe nimic la geografie, mai ales că abia reușesc să scrie. Iar gramatica va rămâne pentru totdeauna o necunoscută, din moment ce ei citesc pe litere.
De ce se întâmplă asta? Pentru că profesorilor li se cere să își predea material, să fie la zi, să completeze ”cuminți” condica, chiar dacă acest lucru presupune ca unii copii să rămână definitive în urmă.
”Școlile noastre nu țin pasul cu copiii, ci cu materia. Odată ce ai intrat în clasa a V-a fără să ai deprinderile minime, nu le vei mai recupera niciodată în școala noastră. Nu ai cum, nu e nimeni care să te ajute”, a explicat Cristina Tunegaru.
Dascălul are un vis – acela ca școlile să fie eliberate de lațul strâns dinspre Minister și responsabilizate, astfel încât profesorii să-și permită să lucreze cu toți copiii în ritmul lor, ”pentru că sunt copiii lor, nu ai sistemului, sunt oglinzile muncii lor, oglinzi ale dedicării lor”.
