Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Am avut dreptate: Viorica Dăncilă l-a făcut praf pe Iohannis!

© AP Photo / Vadim GhirdaViorică Dăncilă
Viorică Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Abonare
”L-aș lăsa corigent pe domnul președinte vizavi de contribuția la președinția Consiliului UE – NU am colaborat pe niciun dosar important european”

Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă - Sputnik Moldova-România
Acum: E ziua în care Iohannis trebuie să-i ceară scuze Vioricăi Dăncilă – a pierdut!
BUCUREȘTI, 24 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”Înainte de a prezenta rezultatele președinției Consiliului UE, președintele Iohannis ar trebui să-i ceară scuze premierului Viorica Dăncilă și Guvernului PSD-ALDE! ”Imediat – adică imediat!” – cum spune președintele”, scriam joi, 20 iunie, când președintele a plecat la Bruxelles, iar guvernul preda Finlandei președinția CUE după un mandat considerat de succes.

Aseară, într-o ediție specială a emisiunii ”Subiectiv” (Antena 3), Viorica Dăncilă a recunoscut că a fost deranjată că președintele Iohannis nu a spus nimic de Guvern atunci când a lăudat activitatea României pentru Președinția Consiliului UE.

”Am văzut că a lăudat președinția României, dar nu a spus nimic de Guvern - deși domnul Iohannis știe că au fost făcute eforturi uriașe din partea miniștrilor”, a apus Dăncilă, completând ”Această apreciere a domnului Iohannis arată faptul că atunci când noi am spus, la început, că suntem pregătiți, am avut dreptate”.

Adică, exact ceea ce Sputnik scotea în evidență – și anume declarația făcută de Iohannis – și care a generat reacții internaționale la vremea respectivă.

”Toți au recunoscut că s-a gestionat foarte bine președinția de către Guvernul României - lideri ai altor state au apreciat modul în care România a deținut Președinția Consiliului”, a subliniat premierul, ”se va vorbi foarte bine despre România”.

De aceea, a spus premierul, ”mă așteptam, pentru corectitudine, Iohannis să spună și de Guvernul României”.

Cu bunul simț care o caracterizează, Viorica Dăncilă nu a folosit formula noastră – ”Iohannis ar trebui să-și ceară scuze”.

Dar, în privința contribuției lui Iohannis la succesul președinției, Dăncilă expune adevărul – îl face praf pe Iohannis și îi transmite președintelui un mesaj ca de la fost profesor, la fost profesor:

”L-aș lăsa corigent pe domnul președinte vizavi de contribuția la președinția Consiliului UE – NU am colaborat pe niciun dosar important european”, a spus Dăncilă.

Adică zero contribuție la cel mai important eveniment al mandatului prezidențial al lui Klaus Iohannis!

Iar ca o concluzie a relației din timpul președinției Consiliului, premierul a subliniat: ”Sunt un om al echilibrului și al consensului… Am încercat să am aceeași abordare și vizavi de președintele Iohannis - să colaborăm pe proiectele importante!”

Dar, recunoaște premierul, ”nu am reușit acest lucru”. E interesant de urmărit dacă această declarație tranșantă făcută aseară va aduce o schimbarea a relației dintre președinte și premier, a cărei ameliorare instituțională fusese remarcată și dăduse naștere unor comentarii.

Fluxul de știri
0