BUCUREȘTI, 20 iun - Sputnik, Dragoș Dumitriu. Azi, președintele Iohannis pleacă la Bruxelles unde va participa, la reuniunea Consiliului European. Președinția ne-a informat despre subiectele aflate pe agenda de discuţii a reuniunii:
”Aspecte legate de numirile pentru posturile de conducere în instituţiile europene pentru noul ciclu instituţional, adoptarea Agendei Strategice a UE pentru perioada 2019-2024, viitorul buget multianual al Uniunii, combaterea schimbărilor climatice, precum şi relaţiile externe”.
La reuniune vor fi abordate propunerile de recomandări specifice de ţară pentru anul 2019 elaborate de Comisia Europeană, chestiuni legate de Brexit, dar, atenție, Iohannis va mai face ceva:
”La finalul celor şase luni în care România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, Preşedintele Klaus Iohannis va face o prezentare a rezultatelor obţinute în implementarea obiectivelor stabilite de către Consiliul European”, anunță președinția.
Ei bine, ce va spune Iohannis? Că România a închis, în perioada Preşedinţiei Consililui UE, 90 de dosare legislative.
”România a reușit să închidă 90 de dosare, un lucru foarte important - nicio altă președinție nu a reușit asta în ultimii ani”, a declarat ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba.
Ori, președinția record a CUE a fost coordonată de Guvernul Dăncilă, despre care iată ce declara Iohannis 12 noiembrie 2018, conform Președinției:
”Știți bine că, de la 1 ianuarie 2019, România va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, o poziție extrem de importantă, o poziție extrem de onorantă, o poziție extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern.
Părerea mea este că nu suntem pregătiți pentru așa ceva”.
Declarația a fost făcută la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România sub privirile admirativ-lingușitoare ale lui Robert Negoiță. Și iată cum ”argumenta” Iohannis opinia sa:
”(…) lucrurile au luat-o razna. La Guvern nu se mai înțeleg responsabilii pentru diferite sectoare, persoanele care ar trebui să se ocupe de chestiunile europene pleacă sau sunt demiși, și în acest fel ne trezim în ceasul al 12-lea total, total nepregătiți”.
Iar ”soluția” lui Iohannis era… înlocuirea Guvernului! Cum, cu cine, chiar înaintea președinției CUE? Iată mai departe declarația președintelui:
”Cred că, din păcate, și acum, în ultimul moment, necesitatea politică este înlocuirea acestui accident al democrației românești care este Guvernul Dragnea-Dăncilă. Nu există nicio perspectivă de bună guvernare. Nu există nicio perspectivă de bună implicare în afacerile europene. Aceste lucruri sunt foarte grave”.
Și Iohannis a fost susținut de cel propus de PPE pentru șefia Comisiei Europene, Manfred Weber, pe care l-ați văzut pe scenă alături de Iohannis și Rareș Bogdan!
”E greu de imaginat că o țară cu atâtea semne de întrebare privind statul de drept va prelua președinția UE”, declara Weber pe 13 noiembrie 2018, de la o zi după Iohannis. Să fie fost vorba de o lucrarea PPE contra României?
Cert este că, imediat, premierul Finlandei, Juha Sipilä, a declarat că guvernul finlandez și-a arătat disponibilitatea și a început să se pregătească pentru o potențială solicitare de la București pentru a-și muta mandatul la începutul anului 2019.
Chestiunea internațională s-a lămurit atunci, Finlanda a precizat prompt și elegant că nu a primit vreo solicitare de la București. Pur și simplu, declarațiile nechibzuite, ”țopăielile” aberante, ale lui Iohannis – susținut de Weber! – au creat confuzie pe plan internațional!
Astăzi, vedem rezultatul – este cel definit de ministrul Ciamba – un succes, o președinție record, sub conducerea guvernului Dăncilă! Sau Dragnea-Dăncilă, dacă așa îi place lui Iohannis.
Așa încât, înainte de a prezenta rezultatele președinției Consiliului UE, președintele Iohannis ar trebui să-i ceară scuze premierului Viorica Dăncilă și Guvernului PSD-ALDE! ”Imediat – adică imediat!” – cum spune președintele.
Scuze publice, la fel cum a știut să facă acuzații și dezinformări publice, care au pus sub semnul întrebării capacitatea Guvernului – și, evident, i-au afectat credibilitatea.
Și Manfred Weber ar putea face asta, poate îi aduce aminte patriotul Rareș Bogdan.
Iohannis, Weber, PNL și ceilalți au pierdut – predicțiile lor s-au dovedit greșite, pentru că, probele o arată, președinția română a CUE, asigurată de guvernul PSD-ALDE condus de Viorica Dăncilă a fost un succes. ”Punct!”, ca să încheie cu vorba preferată a ”șefului statului”.