Ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, le-a urat, într-un video postat pe pagina de Facebook a instituției pe care o conduce, să aibă succes. De asemenea, le-a sugerat ca, astăzi, fiindcă au o zi liberă, să mai repete ceea ce au făcut cu profesorii de la clasă.
Demnitarul a făcut, însă, o dezvăluire neașteptată, afirmând că a primit foarte multe mesaje, cu un conținut cel puțin interesant.
”Foarte mulți dintre voi mi-ați trimis mesaje. Și, în aceste mesaje, mi-ați cerut să vă spun subiectele. Nu îmi mai scrieți mesaje cu această cerință pentru că, fără îndoială, nu am cum să fac lucrul acesta! Și nici nu-l voi face niciodată! În același timp, când scrieți mesaje, fiți atenți să nu mai faceți greșeli de ortografie, pentru că astea mă supără și supără pe oricine, dar, mai ales, pe profesorii voștri de limba și literatura română”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Aceasta le-a cerut elevilor să aibă încredere în ei și le-a urat succes.
Vineri, elevii aparținând minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și Literatura Maternă.
Primele rezultate vor fi comunicate marți, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 29 iunie, informează edu.ro.