Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Ecaterina Andronescu s-a sucit iar – ce a trimis inspectoratelor școlare

© Photo : Guvernul RomânieiEcaterina Andronescu
Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Abonare
Ministrul Educației Naționale a făcut o nouă mișcare în scandalul momentului legat de cifra de școlarizare pentru licee și școli profesionale în anul școlar 2019-2020.

Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Educație
Moment dificil pentru Andronescu – acuzații grave, tensiune uriașă
BUCUREȘTI, 30 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Ecaterina Andronescu, ministrul Educației Naționale, a retrimis planurile de școlarizare către inspectoratele școlare. Au fost modificate datele privind numărul de locuri pentru învățământul profesional și cel teoretic.

Măsura luată de ministru vine la o zi după ce sindicatele au reacționat dur și i-au atras atenția că planul de școlarizare întocmit pentru anul viitor ar duce la restrângeri de activitate. Sputnik a relatat despre acest subiect aici.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, susține că a discutat cu fiecare inspector în parte despre numărul de clase de învățământ profesional și a stabilit cu aceștia câte clase pot să aibă pentru anul școlar următor, notează hotnews.ro. 

”Am trimis anexele la planurile de școlarizare aseară, după ora 11. Am discutat eu personal cu fiecare dintre inspectorii școlari generali ca să știu, și să mă asigur, că nu forțăm nota dincolo de limita posibililului, dar în același timp ne asigurăm că nu ne batem joc de copiii ăștia”, a spus Ecaterina Andronescu, pentru sursa citată.

Demnitarul a explicat că a discutat și cu liderii de sindicat – cu Marius Ovidiu Nistor, de la Federația Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și cu Simion Hăncescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Andronescu a spus că le va trimite și lor cifrele corectate.

Sute de mii de absolvenți

În opinia sa, trebuie create mai multe clase de învățământ profesional, pentru că au cerut angajatorii și școala este o instituție publică, lucrează pentru comunitate. Cei care nu iau 5 la examenul de evaluare sunt candidații siguri la nepromovarea examenului de bacalaureat. Din 2011 și până acum s-au adunat circa 700.000 de absolvenți.

”Când întrebăm la Ministerul Muncii unde sunt constatăm că nu prea sunt, că sunt plecați ca muncitori necalificați în altă parte. Și atunci încercăm să le asigurăm o calificare, pentru că au alt statut, și sigur să ne îndreptăm prin clasele de profesională către meserii care sunt căutate pe piața muncii”, a adăugat demnitarul. 

Acesta a menționat că toți absolvenții de clasa a VIII-a merg mai departe fie în filiera liceu, fie la școala profesională. Mai mult, Andronescu a dat asigurări că acolo unde s-a mărit numărul de clase în școlile profesionale este vorba de liceele tehnologice, unde o parte din clasele de liceu teoretic au trecut la clasele profesionale și unde sunt profesori și logistică pentru practică.

Fluxul de știri
0