Educație
Ultimele știri din educație pentru profesori, studenți, elevi și părinți, știri ce țin de universitate, liceu, școală, grădiniță, legi și anunțuri de la Ministerul Educației, examene, Evaluare Națională, Bacalaureat

Moment dificil pentru Andronescu – acuzații grave, tensiune uriașă

Abonare
Sindicatele reacționează dur și cer ministrului Educației Naționale să retragă ordinul privind cifra de școlarizare pe anul 2019-2020 – ce spun părinții.

BUCUREȘTI, 29 mai – Sputnik, Georgiana Arsene. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere ministrului Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, să retragă de urgență ordinul privind planul de școlarizare pentru anul școlar viitor.

Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Educație
Andronescu, acuzată că pune lacătul pe multe școli – profesorii, dați afară?

Reacția FSLI vine la scurt timp după cea a Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” care a solicitat același lucru: retragerea Ordinului Ministerului Educației Naționale nr. 4057/29.05.2019 privind repartizarea, pe județe, a cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2019-2020. Ei spun că, astfel, va fi favorizată creșterea abandonului școlar.

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ sunt de părere că, prin această cifră de școlarizare sunt bulversați zeci de mii de elevi care urmează să se înscrie la licee sau școli profesionale, dar și părinți și cadre didactice.

Restrângeri de activitate

”În plus, sunt colegi de-ai noștri, din cadrul liceelor, afectați direct, pentru că vor fi obligați să intre în restrângere de activitate, ceea ce înseamnă că, cel puțin unii dintre ei vor rămâne fără posturi”, precizează FSLI. 

Sindicaliștii spun că ministrul Andronescu nu ține cont de argumentele lor și nici de avizele Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social – CLDPS.

”În dispreț față de argumentele aduse de reprezentanții FSLI și față de avizele Comitetelor Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social (CLDPS) în care activează toți partenerii sociali implicați în dezvoltarea învățământului profesional și dual, doamna ministru Ecaterina Andronescu promovează un ordin cu cifre de școlarizare nerealiste și discriminatorii, obligând elevi cu medii sub 5 să meargă spre învățământul profesional și dual, condiție neprecizată de nici o metodologie, deci ilegală”, au mai precizat reprezentanții FSLI.

Ecaterina Andronescu - Sputnik Moldova-România
Educație
Ecaterina Andronescu a făcut anunțul – documentele, la fiecare inspectorat școlar

Președintele FSLI, Simon Hăncescu, este de părere că tăierea claselor de liceu  și înființarea de clase la școlile profesionale este o strategie complet greșită, mai ales că acest lucru se face cu doar câteva zile înainte ca elevii de clasa a VIII-a să termine cursurile. În opinia lui Hăncescu, nu a fost făcută o analiză complete și spune că nimeni nu știe dacă există solicitări ale agenților economici pentru locurile propuse sau bază materială necesară și cadre didactice pentru pregătirea practică.

Potrivit sursei citate, operatorii economici au solicitat, până la data de 23 noiembrie 2018, școlarizarea elevilor în învățământul dual și profesional, dar cifrele solicitate de aceștia nu sunt în concordanță cu cele din planul de școlarizare propus pentru anul școlar 2019-2020.

”De asemenea, se încalcă prevederile OMEN nr.5402/2018 cu privire la calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2019-2020, care precizează că, până la data de 12 decembrie 2018, inspectoratele școlare definitivează situația cu locurile propuse pentru învățământul dual și profesional”, a explicat Hăncescu. 

Acesta a adăugat că FSLI e de acord cu creșterea numărului de ore în școlile profesionale, dar numai după întocmirea unui plan care să răspundă nevoilor reale și actuale ale pieței.

Liderul FSLI susține că singura măsură care trebuie luată este retragerea OMEN Nr.4057/2019 și modificarea cifrelor de școlarizare, așa cum au fost discutate și aprobate în Comitetele Locale de Dezvoltare a Parteneriatului Social și comunicate inspectoratelor școlare și MEN.

Cristache: ”Observ că este mare scandal”

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar a reluat idea potrivit căreia, la nivel național, cifra de școlarizare este bine fundamentată.

”Observ că este mare scandal cu cifra de școlarizare. Repet: la nivel național este bine fundamentată… numai că fiecare județ trebuia să-și facă o analiză în funcție de rezultatele de la Evaluarea Națională și nu după norma didactică. Teoretic, cifra de școlarizare este compusă ca rezultat al tuturor adreselor de la fiecare unitate de învățământ”, a explicat Cristache.

Acesta a precizat că, la nivel național, rezultatele de la Evaluările Naționale ne arată că aproape 30% dintre elevi nu obțin nota 5.

Cristache spune că atât s-a și aprobat, 30% pentru școlile profesionale. Sursa citată este de părere că nu se mai poate să fie elevi care să intre în liceele teoretice cu note sub 5.

”Acești copii nu vor lua niciodată BAC-ul”, a încheiat Cristache.

Fluxul de știri
0