BUCUREȘTI, 28 mai – Sputnik. Doi colaboratori ai Misiunii ONU în Kosovo (UNMIK), reținuți de poliția autoproclamatei republici Kosovo, printre care se află și un rus, au fost spitalizați din cauza unor răni, anunță misiunea UNMIK.
Marți dimineața, trupele speciale ale poliției kosovare au efectuat o operațiune în Nordul Kosovo, unde locuiesc etnici sârbi. Au fost reținute câteva zeci de persoane, inclusiv un cetățean al Federației Ruse, colaborator al misiunii ONU în Kosovo, Mihail Krasnoșekov.
"UNMIK urmărește cu îngrijorare evoluția situației de azi în Nordul Kosovo, inclusiv reținerea a doi colaboratori ai misiunii ONU în timpul unei operațiuni a poliției Kosovo. Ambii colaboratori au fost transportați la spital, unde le-a fost acordat primul ajutor medical din cauza rănilor primite", se spune în mesajul misiunii.
UPDATE 16:07 - Cetățeanul rus, colaboratorul Misiunii ONU în Kosovo a fost eliberat, anunță reprezentanții UNMIK.