După o victorie zdrobitoare în alegerile parlamentare din 2016, PSD suferă o lovitură grea la europarlamentare, urmată de decapitarea formațiunii. Chiar în prima zi după alegeri, Liviu Dragnea ajunge după gratii la Rahova, iar partidul se află într-o derută totală, riscând să cadă pradă unor lupte interne pentru șefie. Premierul Viorica Dăncilă, apropiata șefului actual al PSD, a anunțat că preia interimatul funcției de președinte al formațiunii, însă, deocamdată, nu e clar în ce măsura aceasta va reuși să se impună în partid în noile circumstanțe
Așadar, ce s-a întâmplat și la ce ar trebui să ne așteptăm?
Campania electorală pentru europarlamentare a avut ca miză următoarele alegeri parlamentare și prezidențiale. S-a jucat dur nu doar în politica internă, dar și pe relațiile externe. În interior, s-a făcut totul pentru a-i demoraliza pe cei care au susținut PSD cândva – începând de la campanii media, până la dosare penale și comando de activiști trimiși să bulverseze orice deplasări ale liderilor partidului în teritoriu și orice manifestație publică. Pe de o parte, un mic grup, suficient de vocal și activ (așa-numitul #rezist), a reușit să demoralizeze și descurajeze orice activist sau votant PSD, creând o atmosferă de frică și disperare, pe de altă parte, a jucat festa însăși comportamentul ezitant al liderilor PSD, care au evitat să dea mesaje suficient de dure și clare pentru a-și mobiliza oamenii și activul de partid. Pe alocuri, se crea senzația că social-democrații suferă de un masochism cronic, lăsându-se atacați și hărțuiți fără a da vreo ripostă. Tradițional, imaginea PSD este asociată cu autoritatea și puterea (mai ales la oamenii de la sate), însă în această campanie partidul și-a creat imaginea unei cetăți asediate, care este gata-gata să cadă în mâinile inamicilor.
Pe plan extern, PSD a ales să participe la congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), chiar dacă se știa foarte bine că vor fi atacați chiar și de candidatul pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Frans Timmersman. Aici PSD a urmat tactica tăierii crengii de sub picioare: de facto, un vot pentru PSD era un vot pentru grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) din Parlamentul European (care l-au înaintat pe Timmersman), însă în același timp PSD ducea o campanie dură împotriva lui. Așadar, pe plan extern PSD și-a pierdut orice susținere, fără a încerca să facă o mișcare bruscă spre acele poluri din spațiul european care ar putea constitui o locomotivă electorală. În primul rând, e vorba de Matteo Salvini (care venise cu o ofertă pentru PSD) și Viktor Orban, liderul Fidesz (care are și el relații destul de proaste cu PPE). Ambele figuri sunt destul de populare în România și puteau oferi o cu totul altă imagine PSD, iar un mesaj clar și radical suveranist și naționalist avea toate șansele să eclipseze artileria grea a “luptei pentru justiție”.
Totuși, social-democrații au preferat să se limiteze la figurile lui Liviu Dragnea și Viorica Dăncilă, crezând că se bucură de o suficientă popularitate pentru a obține un scor bun. În același timp, PSD a încercat atât să-și păstreze locul în tabăra stângii europene, cât și să-și diabolizeze familia europeană, fără a trimite un mesaj clar despre orientarea sa politică. Acest tangou, acest joc dublu, la două capete, a creat un sentiment de incertitudine, mai ales în condițiile lipsei unei poziții clare legate de referendumul organizat de Klaus Iohannis. Cum s-ar simți un soldat când generalul ba înaintează, ba se retrage, ba își abandonează oștenii în mijlocul adversarilor, ba vrea armistițiu, ba îi aruncă pe toți într-o luptă a cărei țintă nu o știe nimeni?
Aici ar trebui să ne amintim de comportamentul PSD în perioada referendumului din octombrie 2018 pentru redefinirea familiei. O poziționare neclară, încercarea de a se distanța de plebiscit, pasivitatea organizațiilor locale, a provocat, în cele din urmă, pierderea unui bazin de peste 3 milioane de alegători. Referendumul a eșuat nu pentru că “era a lui Dragnea”, ci pentru că a fost lăsat de izbeliște, fără a fi asumat politic în deplinătate.
De ce PSD nu e Fidesz sau PiS?
A pierdut PSD pentru că a fost ținta acuzațiilor de corupție și de tentative de a controla justiția? Să privim spre Ungaria lui Viktor Orban, spre Polonia lui Jarosław Kaczyński, spre Turcia lui Recep Tayyip Erdogan. Liderii politici din aceste trei state se află sub același asalt al mișcărilor similare #rezist, însoțite de presiuni externe enorme (incomparabil mai mari decât cele în cazul României). Totuși, ei au știut să manivreze destul de bine pentru a-și asigura poziții politice puternice. PSD a pierdut nu pentru că a fost victima unor campanii agresive de denigrare, ci din cauza că i-a lipsit o strategie, suficientă voință și abilitate pentru un contraatac care ar dezarma și ar arunca într-un con de umbră adversarii.
Nu vom exagera dacă vom spune că în situația actuală se decide soarta celei mai importante forțe politice, de care va depinde și soarta României. Fără PSD spațiul politic se va pulveriza, se va transforma într-un amalgam de forțe minore care vor arunca țara în războaie politice interminabile, haos și incertitudine. Să ținem cont că de condamnarea lui Liviu Dragnea nu se bucură doar adversarii lui politici, ci chiar și mulți din interiorul PSD, care abia așteaptă să dea lovitura în preluarea puterii. Una din fracțiuni este chiar a fostului psd-ist Victor Ponta, care se vrea revenit în partid cu noi forțe.
Dacă nu va fi activat instinctul de autoconservare, urmează un suicid politic colectiv
În cazul în care conducerea PSD mai are un instinct de autoconservare, va renunța la orice ambiții mărunte, frustrări și orgolii, propulsând în frunte o personalitate activă, carismatică și vocală, căreia i-ar reveni misiunea de a restabili pozițiile partidului pe intern și extern, de a oferi o nouă motivație membrilor și simpatizanților. PSD are nevoie de un Matteo Salvini sau un Viktor Orban pentru a răspunde la toate atacurile. În caz contrar, formațiunea va cădea pradă reglărilor de conturi, disensiunilor și divizărilor interne, care vor rupe partidul în niște fragmente care nu vor mai fi relevante în noile circumstanțe politice.
Încercarea de a rămâne la guvernare cu orice preț, chiar și cu prețul unor înțelegeri cu Victor Ponta, ar putea fi fatală pentru formațiune. Problema acum nu este rămânerea la guvernare, ci supraviețuirea politică prin resetare totală și revenirea cu forțe proaspete pe scena politică. În alegerile parlamentare din 2016, PSD reușise marea performanță să atragă voturile și simpatiile alegătorilor de dreapta, inclusiv a celor din mediul urban, conchetând (destul de timid) cu mesaje suveraniste sau chiar naționaliste. Acest exemplu arată foarte clar că doar o astfel de poziționare ar putea asigura partidului o bază socială solidă.
Ultimul examen pentru PSD sunt alegerile prezidențiale. Dacă partidul nu va da dovadă de suficientă voință și capacitate de a-și face un upgrade în ceasul cel din urmă, riscă să înregistreze prima mare “performanță” în istoria politică postdecembristă – să nu reușească să treacă în turul doi al alegerilor prezidențiale. Atunci vom consemna cu adevărat un fapt împlinit – decesul PSD și începutul unei noi epoci ai dezorientării totale și lipsei oricărui pol de putere, capabil să ducă România în vreo direcție anume. Cine știe, poate România are nevoie de o prăbușire totală pentru a renaște din nou?
