Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Otrăvirea ministrului Doina Pană - confirmare de nivel înalt: ”A deranjat!”

© Photo : Facebook / Pana DoinaPana Doina
Pana Doina - Sputnik Moldova-România
Abonare
”A deranjat nişte interese uriaşe! A venit şi mi-a spus, primul om căruia i-a spus am fost eu, Doina este o femeie puternică”

BUCUREȘTI, 13 mai - Sputnik, Evan Răutu. România devine pe zi ce trece scena unor eveniment greu de imaginat! Una dintre cele mai noi dezvăluiri se referă la tentativa de otrăvire a fostului ministru al Pădurilor, Doina Pană – care a și demisionat din Guvern pe motive de sănătate.

Întrebat de posibilitatea existenței unui atentat la viața fostului ministru, însuși preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a spus că analizele medicale confirmă această ipoteză – și că el a aflat printre primii de pericolul prin care a trecut Pană.

”A venit şi mi-a spus, primul om căruia i-a spus am fost eu”, a declarat Dragnea aseară, la RTV. ”Mi-a arătat analizele şi mi-a arătat şi evoluţia, analizele de dinainte de a se întâmpla şi analize de după”.

Dumnezeu a ajutat-o să scape şi mă bucur mult, îi doresc multă sănătate, a spus Dragnea, subliniind că starea Doinei Pană ”nu era deloc bună”.

De ce nu a anunțat Dragnea presa, la momentul respectiv? ”M-a rugat foarte mult să nu spun - şi nu am spus”, a răspuns Dragnea, completând - ”Doina este o femeie puternică”.

Dar, atenție, Dragnea are o teorie: ”Doina Pană, după părerea mea, a fost cel mai curajos ministru care s-a ocupat de Păduri”

”A deranjat nişte interese uriaşe, radarul pădurilor de exemplu, pe care l-a implementat, a făcut să scadă tăierile ilegale de arbori într-un ritm extraordinar”, explică Dragnea. ”Adică într-un an de la o cantitate uriaşă, la ceva nesemnificativ ca şi cum s-ar fi tăiat nişte crengi”.

Sunt multe lucruri pe care le-a făcut în domeniul silvic, care au ajutat România,  ”dar interesele deranjate de Doina Pană au fost uriaşe”  - conchide Liviu Dragnea.

În acest caz, afirmă Liviu Dragnea, există o anchetă DIICOT. ”Ceea ce nu înţeleg eu este de ce ancheta de la DIICOT trenează - nu ştiu de ce nu se finalizează această anchetă şi cine are interesul să nu se afle adevărul.

Fluxul de știri
0