Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

”De fapt, soldaţii noştri sunt ucişi de comision - e nevoie de o dezbatere despre Armată”

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCUMilitari români ducând un sicriu
Militari români ducând un sicriu - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Vrem o armată precum cea americană, care să funcționeze în luptă ca ea - fără să avem nimic, dar nimic din ce are ea!”

BUCUREȘTI, 15 apr - Sputnik, Dragoș Dumitriu. ”De fapt, soldaţii noştri sunt ucişi de comision. Am distrus industria de apărare, mai ales institutele de cercetare-proiectare specializate, am distrus sectorul naţional de cercetare-dezvoltare, care ar fi trebuit să ofere industriei de apărare materiale şi tehnologii. Iar ceea ce cumpărăm este scump, prost, insuficient, şi inadecvat misiunilor Armatei Române”.

Mihai Fifor - Sputnik Moldova-România
Societate
Mihai Fifor și-a îndeplinit o promisiune - vești bune pentru militari!

Am citat dintr-un articol mai vechi, dar extrem de actual, scris de fostul consilier politic al lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, Constantin Gheorghe. Ca formație, Constantin Gheorghe este inginer de aeronave – domeniu în care s-a întors de mai mult timp, renunțând la zona politică.

Fostul consilier prezidențial condamnă schema Dar teoria care se induce - ”tot ce-i românesc este prost” – dar și consecința:  ”Să importăm, să vedeţi ce armată modernă vom avea!”

”Nu vom avea, pentru că nicio ţară nu-şi permite o dependenţă de 100% de importuri”, era concluzia lui Constantin Gheorghe, într-un comentariu de pe Facebook

Am reluat acest articol pentru că are legătură cu incidentul din Afganistan, în care 4 infanteriști români au fost răniți după explozia unui DEI.

”Patru camarazi de ai noștri au fost răniți (…) o coloană de vehicule blindate MRAP a fost atacată cu un dispozitiv exploziv improvizat, urmat de un atac cu armament ușor de infanterie executat de insurgenți”, se scrie în comunicatul MApN, care afirmă că ”Infanteriștii gălățeni au acționat conform procedurilor și au respins atacul insurgent, având sprijin terestru și aerian din partea forțelor americane”

Ei bine, Constantin Gheorghe atrage atenția asupra a două aspecte: Primul - norocul lor că au fost într-un MRAP ”Care este un monstru, nu are nimic în comun cu un transportor blindat! Este un camion uriaș, cu podeaua în V, în care militarii stau într-un soi de scaune din materiale compozite, cam în felul în care sunt legați piloții de supersonice, și scaunele sunt ”suspendate”, de tavan și pereții laterali”.

În al doilea rând, au primit rapid sprijin aerian de la americani, ”care au lichidat rapid tirul insurgenților”.

”Și acum venim la ce ne doare: în caz de Doamne-Doamne, noi cu ce am sprijini trupele noastre, la noi în țară?”, întreabă Constantin Gheorghe. ”Că, să fim realiști: un război generalizat exclude sprijinul american pe scară largă. Trebuie să ne descurcăm. Cu ce? Elicoptere de atac nu am avut niciodată. Puma este o improvizație, cu toate modificările făcute cu evreii de la Elbit, parcă”.

Am retras din dotare IAR 93, care, atrage atenția Constantin Gheorghe ”cu aceleași echipamente de la evrei, plus un radar și, eventual, un nou motor, putea deveni un avion de atac la sol acceptabil”. IAR 99 nu a mai fost dezvoltat, MiG 29, retras - era polivalent - MiG 23, la fel.

”Vrem o armată precum cea americană, care să funcționeze în luptă ca ea - fără să avem nimic, dar nimic din ce are ea!”, spune fostul consilier. ”Nu știu cine a fost dobitocul care a blocat proiectul ”Dracula” în anii 1990 - acum puteam avea 96 de elicoptere de atac decente, o platformă excelentă pentru armament, ce puteau evolua”.

Avem lozinci mobilizatoare în loc, spune Constantin Gheorghe, propunând o dezbatere onestă, de care să fie conștientă și societatea. ”Tot spun că este nevoie de o dezbatere publică despre Armată, nevoile ei, mai ales de dotare și de personal, despre industria de armament - Dacă tot cheltuim, să cheltuim cu cap!”

”Să lăsăm dracului corvetele lu Pește, total inutile, și să investim în ce este urgent: transportoare, elicoptere și avioane de atac la sol, o nouă armă de infanterie, echipament de vedere pe timp de noapte etc.”, e de părere Constantin Gheorghe. ”Asta, dacă vrem să ne apărăm decent”.

În schimb… dacă niște unii vor doar comision, atunci zic pas, conchide fostul consilier. Din păcate, adăugăm noi, chestiunea importului și, implicit a comisionului, nu obligatoriu aici, ci la ”furnizor”, pare cea mai ”strategică” parte a oricărui ”parteneriat” în capitalism.

Fluxul de știri
0