BUCUREȘTI, 20 feb – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că între Rusia și SUA există pretenții reciproce, însă acesta nu este un motiv pentru a genera o nouă "Criză a Caraibelor" ("criza rachetelor cubaneze").
„Per ansamblu, avem contacte bune pe linie militară, există momente asupra cărora trebuie lucrăm împreună, lucrează specialiștii”, a spus Putin la o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor rusești de presă.
Potrivit lui, există contacte regulate cu SUA. "Spre exemplu, cooperăm în ceea ce privește Siria. Da, există probleme, ei creează tot mai multe probleme, însă există și mecanisme, instrumente de conlucrare în soluționarea acestor situații", a menționat Putin.
“Sper că acestea vor fi utilizate pentru ca în lume să nu apară noi crize precum cea din Carabine. Nu există niciun premize pentru asta”, a subliniat el.
"Există azi o confruntare între două sisteme așa cum a fost în perioada războiului rece? Desigur, nu există. Sunt niște pretenții reciproce, diferite abordări ale unor probleme. Totuși, pretențiile reciproce nu reprezintă un motiv pentru a genera o confruntare de genul Crizei Caraibelor din anii 60 ai secolului trecut", a adăugat Putin.
Rusia, potrivit lui, nu își dorește acest lucru. “Dacă cineva de acolo își dorește asta, poftim. Am spus azi ce se va întâmpla”, a conchis președintele.
Anterior, într-un mesaj adresat Adunării Federale, Putin a declarat că în cazul în care Washingtonul își va amplasa rachetele cu rază medie și scurtă de acțiune în Europa, atunci „acest lucru va agrava situația din sfera securității internaționale și va crea amenințări majore pentru Rusia”. În acest caz, Moscova va fi nevoită să „întreprindă acțiuni în oglindă și asimetrice”.