EDITORIALIST
Editoriale și analize de actualitate, pe subiecte fierbinți ce țin de politică, economie, societate, relații internaționale, conflicte, securitate, SUA, UE, NATO, Rusia, China, România

Băncile străine golesc prin comisioane conturile românilor!

Abonare
Știu că mulți ”rezistenți” la gândire și fără de minte se agită degeaba pe banii ong-urilor finanțate de interese din afară, când sunt criticate băncile străine, care la propriu golesc conturile cetățenilor români.

Sigur că Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, cel cu tablourile ascunse și căutate de DNA prin pereți, nu e cel mai bun exemplu de scos în față pentru a critica politica bancară. Dar vorba românului: gura ”păcătosului adevăr grăiește” în această chestiune financiară. După premierul Mihai Tudose, nici consilierul economic al lui Dăncilă nu are cont în bancă. Sigur că la Vâlcov poate fi și o cauză reală: ANAF să-i propească veniturile în urma proceselor de recuperare? Totuși critica lui Vâlcov față de băncile străine este reală. A cerut intervenţia BNR pentru a reduce diferenţa „uriaşă” între dobânda la credit şi dobânda la depozit.

„Nu e ilegal să nu ai cont la bancă. Dar în momentul în care acest ecart de 1 la 8 între dobânda la credit şi dobânda la depozit, care e practicată doar în România din toate cele 28 de state europene, acest ecart pe care băncile din România îl practică îi îndeamnă pe unii la boicot şi este practic un boicot. Cred că Banca Naţională trebuie să intervină şi să reducă rapid această diferenţă uriaşă”, a declarat Vâlcov, întrebat dacă de la precedenta emisiune şi-a deschis un cont.

El a explicat că, în momentul în care ţii banii la o bancă astăzi şi primeşti 1%, când, conform BNR, inflanţia e tot timpul 2,5, plus, minus 1%, orice ai face, dacă îi ţii la bancă, se diminuează puterea de cumpărare. „Până nu se rezolvă această problemă cu banii care sunt plătiţi oamenilor nu cred că are sens”, a declarat presei Vâlcov. Acesta declara la sfârşitul lunii ianuarie că nu deţine conturi în bănci şi nici nu are carduri bancare, spunând că ştie ”mulţi oameni” care au rămas fără banii din conturi, ”mâncaţi” de comisioane. ”Sunt atât de mulţi oameni care au bani în cont şi au rămas fără iei, pentru că i-au mâncat comisioanele, nu altcineva, să nu credeţi că au dispărut… Au lăsat 500 de dolari şi după 10 de ani s-au trezit că…Chiar cazul domului prim-ministru eu îl cunosc la alte persoane. Sunt mari comisioanele acum”.

Românii riscă să pățească ca Mihai Tudose?

Pe de altă parte, și fostul premier Tudose se plângea de jaful practicat de ”cămătarii” care se dau drept bancheri străini. Întrebat de media de ce nu are bani în conturi la bănci, premierul a răspuns: „Nu prea am ce bani în bancă să am, că ăştia sunt toţi banii. (…) Am refuzat să îmi pun leafa pe card ca să nu trebuiască să îi dau băncii ăleia doi bani de câte ori folosesc cardul. Nu vreau să îi dau, consider că nu merită”.

Şeful fostului executiv a povestit în 2017 o întâmplare neplăcută pe care a avut-o cu sistemul bancar: „Am avut un cont în bancă, cu o sumă minoră în valută, era vorba de 500 de dolari, şi după vreo doi ani m-a sunat banca să îmi spună că nu numai că nu mai am banii, trebuie să mai dau eu 50 de dolari, că, de fapt, comisionul (…) a mâncat fondul. (…) Iertaţi-mă: ‘Terente era copil pe lângă voi, chiar era băiat bun’. Dar atunci asta a fost poziţia mea ca persoană fizică”.

Cei care au conturi în bănci străine știu asta. Personal am un cont la o bancă străină și lunar primesc un sms pe telefonul mobil că mi s-a mai luat o sumă substanțială de bani pentru gestionarea depozitului. Cred că această ”corupție” din băncile cu capital străin în general depășește mica combinație fanariotă a guvernanților? De asemenea, dobânda este sub prețul pieței iar comisioanele la ridicare de numerar, tranzacție la card sau sulta anuală te golește la propriu de cont. În câțiva ani, fiecare român cu cont într-o bancă străină riscă să pățească ca și fostul premier Mihai Tudose: să fie sunat că nu mai are depozitul și că trebuie să aducă bani de acasă pentru că bancherii de pe alte meridiane i-au tocat ”euroii” pe sedii, mașini, iahturi și vacanțe de lux sau pe jurnaliști care scriu la comandă?

Ionuț Țene este istoric, publicist și scriitor român.

Sursa: NapocaNews.ro.

Fluxul de știri
0