BUCUREȘTI, 3 ian – Sputnik. Sunt tot mai multe semne care indică faptul că în anul 2019 economia SUA și întreaga lume se va confrunta cu o nouă criză, în timp ce acțiunile președintelui american au început să pericliteze sistemul de gestionare a economiei mondiale, scrie economistul francez, David Cayla, în ziarul Le Figaro.
Acesta menționează că, în pofida faptului că Trump a contribuit la relaxarea reglementării sectorului financiar și diminuarea poverii fiscale în SUA, indicii bursieri americani au înregistrat o scădere rapidă, ceea ce prefigurează o declanșare inevitabilă a unei crize economice.
De asemenea, Cayla enumeră câteva cauze pentru care economia SUA în viitorul apropiat va avea mari neplăceri. În opinia lui, printre primele cauze sunt creșterea economică îndelungată, 2018 devenind al treilea an succesiv în care economia americană înregistrează o creștere continuă, în timp ce în restul lumii se observă o încetinire.
Un al factor important, în opinia economistului, reprezintă politica economică inconsecventă a administrației Trump. Drept exemplu acesta reamintește promisiunea președintelui SUA de a majora în mod unilateral tarifele pentru statele europene, pentru ca apoi să renunțe la această intenție după ce a obținut concesii din partea opusă. Cayla consideră că strategia americană își propune ca nici UE, nici China, nici oricare altă țară să nu fie în stare să prognozeze scopurile pe termen lung ale Statelor Unite, care se schimbă în funcție de circumstanțe.
De asemenea, expertul francez a propus o nouă definiție a politicii lui Trump, pe care nu o consideră „protecționistă”, ci mai curând “mercantilistă”. Cayla menționează că președintele SUA, prin comportamentul său, arată că este mai curând un om de afaceri, decât un politician și “nu își propune să reglementeze, ci să obțină niște concesii concrete în favoarea propriilor producători”. În afară de aceasta, economistul francez menționează și problemele politice interne ale SUA, în special “shutdown” guvernamental, care a dus la suspendarea achitării salariilor pentru 800 mii de funcționari de stat americani și suspendarea activității mai multor instituții federale.
Cayla subliniază că toate aceste tendințe, cel mai probabil, vor provoca o criză economică, însă noua criză nu va fi similară celor anterioare. “Ceea ce se întâmplă în SUA și în întreaga lume relevă o nouă logică și o nouă cotitură în gestionarea economiei”, scrie el, adăugând că politica lui Trump a afectat majoritatea instituțiilor de drept mondiale, în special OMC, care nu este în stare să facă față tuturor litigiilor și problemelor.
În concluzie, Cayla afirmă că economia mondială, organizată pe baza unor metode elaborate colectiv, a devenit una depășită, iar noua criză economică va anunța începutul unei noi epoci, în care reglementarea internațională va fi înlocuită cu o multitudine de politici suverane.
Noua ordine mondială care “se naște” astăzi nu se mai bazează pe reguli, ci pe „dreptul celui puternic”, încurajând fiecare țară să utilizeze instrumentele economice pentru a-și apăra propriile interese. Această tranziție presupune că politicul revine din nou în forță și este capabil să acționeze în mod autonom, subliniază specialistul.