BUCUREȘTI, 12 octombrie, Sputnik, Dragoș Dumitriu. Ieri, după orele amiezii, presa a transmis un mesaj de alertă majoră: e pe drum o nouă criză! De fapt, nu a fost un singur mesaj — ci mai multe.
Unul este bazat pe o variație a bursei de la Wall Street, în urma căreia cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii ar fi pierdut, în urma tranzacțiilor de ieri, 99 de miliarde de dolari! Informația este transmisă se prestigiosul portal economic Bloomberg, al cărui fondator, Michael Bloomberg și-a anunțat intrarea în rândurile adversarilor lui Trump, democrații — susținătorii Deep State-ului și ai politicii expansioniste americane.
Al doilea vine chiar de la Banca Națională, al cărei Director al Direcției de stabilitate financiară, Eugen Rădulescu, susține că… "România este întotdeauna în primejdia de a intra în criză"! Românii se supraîndatorează la bănci, spune Rădulescu, iar în curând, o criză economică va lovi ţara noastră!
„România este vulnerabilă pentru că este o economie mică, are o economie destul de slab dezvoltată", a declarat el, conform presei.
În fine, probleme apar la prețul petrolului, care, ce să vezi, crește! Iar bursele suferă, ceea ce face principalul speculant mondial, FMI să prezică tragic o scădere a economiei mondiale.
Ei bine, aici s-ar putea să fie și o explicație a panicii: în ciuda încercării SUA de a forța scăderea prețului petrolului, ceea ce ar fi creat probleme mari Rusiei, dar și partenerilor acesteia, în primul rând Germania și Turcia, ei bine prețurile se reechilibrează.
Și atunci intră în acțiune mașina de zvonuri alarmiste.
"Bursele se prăbușesc, prețul petrolului crește. Vine criza?", titrează principalul propagandist NATO, Radu Tudor pe blogul său. Pe prima pagină mai are două titluri: "Vine criza? BNR toarnă gaz pe foc: „România este vulnerabilă!"" și "99 miliarde dolari au dispărut în 24 de ore!".
Panică, sau ce?… În plus, Radu Tudor a dedicat emisiunea de azi subiectului "Vine criza". Și, ca o completare, strategia propagandei NATO are pe primul loc "amenințarea", panica! Pe multe teme.
Dar hai să vedem ce este cu criza mondială. Vă propun un exercițiu simplu: dați o căutare pe Google: noua criză mondială, cu sau fără diacritice. Ce vedem: peste 1.000.000 de titluri doar în română!
Iar ridicolul este total dacă urmărim fie și numai prima pagină, pe care am extras-o în printscreen! Puternicul și informatul cotidian "Evenimentul zilei" anunța criză economică mondial în aprilie 2018, cu "semne clare din SUA". Dar asta nu-i nimic — tot în aprilie anunța și BNR, prin vicele Valentin Lazea! Aprilie a fost aleasă și de reputatul specialist Remus Borza, care ce-i drept anunța atunci criza pentru… 2019. În schimb, ziare.com anunța în același aprilie 2018 că "urmează o nouă criză financiară".
În luna mai, prestigioasa revistă "Capital" anunța "o nouă criză mondială", care "E mai aproape decât credeam".
În iunie, un analist financiar cunoscut, invitat de Teo Trandafir, anunța "Cât de aproape suntem de o nouă criză economică mondială", iar un alt specialist anunța, în același iunie, "Noua criză financiară se apropie și vine de la Amazon"!
În septembrie, "Libertatea" anunța, citând un șef al Băncii Centrale Europene, "O nouă criză mondială". Tot în septembrie, ziare.com anunța "Avertisment la nivel global", sursa fiind… Soros.
Așa cum spuneam, am extras doar prima pagină, primele 11 rezultate din cele 1.150.000 găsite de Google! Iar criza nu a venit, în ciuda milionului de avertismente!
Desigur, nu putem spune că nu va veni o criză, la un moment dat — e un fenomen specific minunatului capitalism! Și, culmea, vine chiar din țările cele mai dezvoltate, care ar trebui să reprezinte factorii de stabilitate la nivel mondial.
Dar nu, puternicii capitalismului sunt doar factori de perturbare, pentru că, în fapt, capitalismul NU se bazează pe competiție reală, economică; armele sunt agresivitatea politică, influențarea opiniei publice, panica, iar în final agresiunea militară. De aici și crizele, inclusiv războaiele mondiale, din nevoia imensă, patologică, de bani și de la mijloacele bolnave de a-i face.
Fără a avea pretenția unei analize economico-financiare, am prezentat doar ridicolul anunțurilor "vine criza", dar și pericolul unei propagande panicarde și destabilizatoare de acest fel. Și nu, panica ți destabilizarea nu vin de la ruși, ci de la cei al căror motto este "suntem amenințați" — așa cum al celor mai mari hoți este "suntem furați".