Editorial de Dragoș Dumitriu
Motto:
”Fii binecuvântat pe veci, poete
îngenunchez la steaua ta şi tac”
Corneliu Vadim Tudor
Vadim ar fi împlinit azi 69 de ani. Din păcate, nu am avut șansa de sărbători Centenarul Marii Uniri alături de el. Nu am avut ocazia de a asculta un discurs istoric. Păcat de vorbe goale, spunea un personaj istoric – și numai vorbe goale – pe deasupra și prost spuse am ascultat azi, în cea Parlament.
Nici sfințirea Catedralei Mântuirii nu a fost însoțită de rugăciunile sincere ale acestui suflet dedicat cu totul Națiunii și lui Dumnezeu. Vadim a fost un credincios adevărat, un căutător al adevărurilor uitate ale ortodoxiei române, seva cea mai de preț a rezistenței neamului și comorii celei mai de preț – graiul românesc.
România Mare a fost crezul de(-o) viață al lui Vadim. A fost un unionist adevărat – fără altă patimă neostoită decât ”Creșterea limbii românești și-a patriei cinstire”.
Desigur, mulți vor spune că Vadim era deseori un om mânios – profesorul Ungheanu avea această expresie – dar Vadim nu a urât niciodată.
De fapt, Vadim a fost ca țara Mioriței – nu a urât, știa că există deasupra Dumnezeu, Tatăl ceresc al românilor, a cărui dragoste le-a croit soarta mai drept decât răzbunătorul baltag al Vitoriei ori decât sabia Șoimarului!
Fiindcă Vadim a înțeles că România nu a fost și nu va fi mare în primul rând prin fier și foc, ci prin suflet și geniu.
Dumnezeu nu ne-a dat o țară atât de mare încât să-i încapă pe toți românii, în schimb ni l-a dat pe Eminescu.
România Mare este Eminescu, oricât de multe și vremelnice granițe vor fi între români, versurile sale!
România Mare e geniul uimitor al lui Brâncuși, e adâncimea fineței lui Enescu, e suferința lui Panait Istrati, e anvergura lui Mircea Eliade, e paradoxala bucurie a tristeții lui Cioran, e mormântul titanului Iorga și templul zeului Heliade…
România Mare e Purgatoriu, fiindcă noi nu am avut un călător prin ceruri, ca Dante, ci am crescut cu revolta îngerilor înrăiți ai lui Rebreanu, am trăit istoria cu daimonul creștin Mihai Viteazul, ale cărui oseminte susțin, ca un fundament antic, jertfelnic, ființa națională.
România Mare a frumoasa regină Maria, cea născută din două imperii dușmane între ele, Anglia și Rusia, pentru a se împlini și consacra aici ca o salvatoare…
Chiar fără a fi trecuți în calendarul sacru, Mihai Viteazul sau Regina Maria sunt sfinți ai istoriei noastre, făuritori de Românie Mare, simboluri ale existenței clipelor care fac o națiune mare!
Da, știu, România este ”Grădina Maicii Domnului”. Dar România Mare este Purgatoriul unor eroi și genii, a sufletelor frumoase și neliniștite.
A lui Corneliu Vadim Tudor. De aceea cred că Vadim este încă aici, printre noi, în acest Purgatoriu pe care este condamnat să nu-l părăsească în veci!
Să nu ne părăsească în veci!
Dragoș Dumitriu este jurnalist și realizator TV, fost deputat naționalist și conservator în Parlamentul României, promotor al analizei sistemice.
