BUCUREȘTI, 5 nov – Sputnik, Daniel George Nistor. Black Sea Oil&Gas (BSOG), subsidiară a gigantului Carlyle Group, companie ce deține concesiuni gazifere în Marea Neagră își amână până la anul decizia privind o eventuală investiție comercială în extracție.
„Deşi BSOG a estimat că va fi în măsură să ia decizia finală de investiţie în anul 2018, acum este clar că nu vom putea face acest lucru anul acesta“, a declarat Mark Beacom, director în cadrul companiei, citat de Cotidianul.ro. https://www.cotidianul.ro/suparari-de-toamna-tarzie-si-de-pierdere-a-influentei-geo-economice/
El spune că „propunerile de taxare din Legea offshore contravin asigurărilor și dispozițiilor legale oferite de statul român la momentul intrării investitorilor în concesiune“.
În viziunea lui Beacom, aceste prevederile din proiectul de lege „sunt foarte împovărătoare și probabil vor face România necompetitivă în comparație cu alte jurisdicții offshore“.
BSOG are în concesiune perimetrele XIII Pelican şi XV Midia, care au fost achiziţionate de la compania Sterling Resources, în anul 2015.
Americanii estimează rezerve de circa 20 miliarde metri cubi în perimetrele concesionate și ar fi pregătiți să investească până la 500 milioane dolari pentru extracția acestora.
Carlyle nu e prima firmă străină care face acest „pas înapoi“.
Compania OMV a anunțat recent că a amânat pentru 2019 decizia în privinţa investiţiei în proiectul de explorare din Marea Neagră.
Anunțul austriecilor generează „o chestiune de cost de oportunitate“, a spus analistul Ionuț Purică, pentru Sputnik.md.
„Riscurile unei astfel de decizii sunt date de penetrarea pe piaţa românească a gazului extras de alţi producători, lucru care duce la diminuarea şi chiar încetarea importurilor din surse externe (singura fiind Gazprom) astfel încât atunci când OMV va veni pe piaţa internă cu cei 50% obligatoriu de vândut acolo, marja de consum acoperit va fi relativ mică având consecinţe asupra veniturilor şi deci şi a recuperării investiţiei“, a explicat Purică.
Legea offshore, care reglementează toate aspectele legate de exploatarea gazelor în mare, a fost aprobată de Parlament și urmează să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.