BUCUREȘTI, 24 oct – Sputnik. Opinia devenită populară în Occident, potrivit căreia economia rusă se va prăbuși în curând, iar țara va intra în faliment, nu este decât un mit, afirmă jurnalistul Flemming Rose, într-un articol publicat în ziarul danez Berlingske.
Acesta nu neagă greutățile economice prin care trece Rusia în legătură cu sancțiunile impuse și problemele interne, că ritmurile creșterii economice au coborât sub nivelul global, însă menționează că economia rusă se simte mult mai bine decât se crede în Vest.
Dacă ar fi să credem pe cuvânt afirmațiile politicienilor și presei din Occident despre Rusia, se creează impresia că poporul de acolo trăiește în mizerie totală, iar țara este în pragul unei revolte împotriva puterii. Însă toate acestea sunt niște iluzii, subliniază Rose.
Odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin, economia rusă a trecut prin niște schimbări profunde și acum ocupă locul șapte în lume la paritatea puterii de cumpărare. În afară de aceasta Rose face referință la datele unor sondaje care arată că în 1999 doar 10 la sută din ruși apreciau pozitiv direcția de dezvoltare în care merge statul, în timp ce în 2018 această cifră este de 47 la sută. Nicio țară occidentală nu se poate lăuda cu astfel de indicatori, spune jurnalistul.
Ca exemple de schimbări pozitive în economia Rusiei, Rose prezintă patru fapte. În primul rând, Rusia a reușit să evite catastrofa demografică, pe care o prognozau experții acum un sfert de secol, iar speranța medie de viață din anii 90 ai secolului trecut până în prezent a crescut cu opt ani. În al doilea rând, Rusia a devenit unul din cei mai mari exportatori de centrale nucleare, ceea ce este foarte important într-un secol al schimbărilor climatice și al căutării surselor de energie alternativă.
În al treilea rând, azi Rusia este unul din cei mai mari exportatori de grâne. În anul 2017 exportul grânelor din Rusia a depășit exportul armamentului, în timp ce în perioada URSS grânele erau cumpărate, în cea mai mare parte, din afara țării. În cele din urmă, Rusia este singura țară din Europa unde au apărut companii-giganți în domeniul tehnologiilor informaționale, capabile să concureze pe piața internă cu Google, Facebook și alte companii din Silicon Valley.
În afară de aceasta, menționează Rose, un viitor de succes al economiei ruse prevăd și cele mai importante companii analitice din lume. În special, potrivit raportului agenției PwC, către anul Rusia va deveni cea mai mare țară din Europa după numărul populației și liderul continentului în domeniul economic.
În concluzie, jurnalistul subliniază că în perioada războiului rece oponentul Occidentului era un stat cu o economie disfuncțională, însă acum sunt alte vremuri, când întâietatea Vestului nu mai poate fi garantată.