Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Savaliuc a dat lovitura nucleară contra lui Iohannis, e oficial!

© Facebook / Răzvan SavaliucRăzvan Savaliuc
Răzvan Savaliuc - Sputnik Moldova-România
Abonare
”Este posibil ca în orice moment să se înceapă urmărirea penală împotriva soției președintelui, situație care ar arunca în aer imaginea lui Klaus Iohannis”

BUCUREȘTI, 12 oct. Sputnik, Dragoș Dumitriu. Cunoscutul jurnalist de investigații și fondator al publicației "Lumea Justiției" ține din nou prima pagină, reușind să obțină ceea ce nu au reușit nici măcar puternicii adversari politici ai președintelui: implicarea numelui Iohannis într-un dosar penal.

Răzvan Savaliuc - Sputnik Moldova-România
Savaliuc reia atacul, penal și cu sume uriașe! A găsit rețeta contra lui Iohannis!

Vestea a venit ca un șoc: Parchetul General a început urmărirea penală in rem în cazul familiei Iohannis pentru cei 320.000 de euro încasați prin administrarea casei din Sibiu, a chiriei, în condițiile în care casa a fost pierdută definitiv în instanță.

Conform informațiilor transmise de Antena 3, procurorii de la Parchetul General anchetează in rem faptele de abuz în serviciu, spălare de bani, fals, precum și de grup infracțional organizat.

Reamintim că plângerea a fost a fost făcută, pe 9 mai 2018, de jurnalistul Răzvan Savaliuc, de la Lumea Justiției. Inițial, plângerea a fost făcută către DNA.

"DNA a deschis dosarul 250/P/2018 pe numele lui Carmen Georgeta Iohannis și Klaus Werner Iohannis în urma sesizării redacției Lumea Justiției pentru cei 320.000 euro luați pe casele din Sibiu", scria LuJu la începutul lunii iunie 2018.

La câteva săptămâni de la plângerea lui Savaliuc, prin Ordonanța 250/P/2018 din 25.05.2018, DNA a declinat dosarul la Parchetul Curții de Apel Alba Iulia.

"DNA a făcut o mișcare judiciară de maximă celeritate, care ne-a uimit și pe noi, autorii sesizării", scriau cei de la Luju în urma acestui demers al DNA. "Este posibil ca în orice moment să se înceapă urmărirea penală împotriva soției președintelui, situație care ar arunca în aer imaginea lui Klaus Iohannis", completa publicația fondată de Savaliuc.

De altfel, în plângerea adresată DNA, jurnalistul expunea clar situația vulnerabilă a soției președintelui.

"Având în vedere că nu există impedimente la pornirea urmăririi penale față de Carmen Iohannis, urmărirea poate fi începută in personam, iar față de numitul Klaus Werner Iohannis se impune începerea urmăririi penale pe faptă (in rem)", era scris în plângere.

De menționat că plângerea e depusă și împotriva notarului Radu Gabriel Bucșa "în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidențial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului", după cum se menționa în documentul înaintat de LuJu către DNA.

Răzvan Savaliuc - Sputnik Moldova-România
Savaliuc promite ferm: ”De azi tremură cei care au făcut înțelegeri secrete!”

Întrebat acum care crede că e motivul pentru care procurorii de la Parchetul General au început ancheta, cunoscutul investigator a răspuns clar:

"Motivele sunt faptele de a fi dobândit prin fals și rea credință casa și sumele respective", a declarat Savaliuc la Antena 3

Cert este că dosarul a intrat pe un făgaș periculos pentru președinte, în cauză existând deja sentințe definitive — pe care se bazează și demersul lui Răzvan Savaliuc. Ori, indiscutabil, avem de-a face cu venituri obținute dintr-o sursă (casa și uzufructul) asupra căreia instanța s-a pronunțat. Vorba prietenului lui Răzvan Savaliuc, celebrul revoluționar Nicolae Dide, "Nasol moment, mișto colivă".

Fluxul de știri
0