Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Savaliuc reia atacul, penal și cu sume uriașe! A găsit rețeta contra lui Iohannis!

© Facebook / Răzvan SavaliucRăzvan Savaliuc
Răzvan Savaliuc - Sputnik Moldova-România
Abonare
Familia Iohannis e în pericol, Savaliuc nu se joacă - e o plângere oficială chiar la DNA! Se reclamă și o sumă uriașă, dar sunt vizate și ale proprietăți ale președintelui.

BUCUREȘTI, 10 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. După succesul de la CNCD, în care au obținut o primă condamnare împotriva președintelui Iohannis, Răzvan Savaliuc, Adina Anghelescu și colegii lor de la Lumea Justiției reiau atacul, dar sub o formă mult mai gravă.

De această dată, Savaliuc și compania, adică Redacția Lumeajustitiei.ro, au depus ieri o sesizare penală împotriva președintelui Klaus Werner Iohannis și a soției sale, Carmen Iohannis. Plângerea a fost depusă nicăieri altundeva decât la… DNA, mai precis la registratura sediului central al DNA din București!

Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Politică
Lovitura anului: Iohannis a fost condamnat! Savaliuc l-a denunțat!

Spuneam în titlu că Răzvan Savaliuc a găsit rețeta succesului împotriva lui Iohannis. În primul rând, cunoscându-l pe jurnalist de… destul de mulți ani, pot să spun că, spre deosebire de alți jurnaliști de investigații, Savaliuc nu e un tupeist, nu e genul de ziarist "obraznic", nu e unul care să intre peste viața unor sau altora "cu bocancii"; nu, Savaliuc e un tip de o bună creștere rară, dar are un mare "cusur" — verifică orice! Mai precis, dacă aude ceva, zice imediat — ia să vedem dacă o fi așa.

În cazul reclamației la CNCD, multă lume a comentat pe la diverse emisiuni despre abuzul săvârșit de Iohannis când folosea epitetul „penal". Ei bine, Savaliuc a comentat mai puțin, dar a zis "ia să verificăm!". Așa că în timp ce alții au continuat comentarii pro și contra, cu show-ul de rigoare, Savaliuc a pus mâna pe pix și a trimis sesizare oficială la CNCD. Și rezultatul a venit! Condamnarea lui Iohannis, concretă, oficială!

Revenind la sesizarea DNA, sigur că aici chestiunea e mai complicată, existând și posibilitatea denunțului calomnios, dacă reclamantul bate câmpii. Numai că nu e cazul lui Savaliuc și a LuJu.

Demersul la DNA se bazează pe hotărâri judecătorești definitive, prin care justiția a constat că familia Iohannis obținuse ilegal un imobil central din Sibiu.

Iar acum Savaliuc repetă strategia de la CNCD — toată lumea vorbește și comentează despre banii însușiți de Iohannis din închirierea acestor imobile, le pune în legătură cu averea sa impresionantă… dar se rămâne la stadiul de comentariu! Dar, repet, nu e și cazul lui Răzvan Savaliuc!

"De pe urma exploatării imobilului din str. Nicolae Bălcescu nr. 29 (închiriat Băncii Raiffeisen), soții Iohannis au obținut 320.000 euro, până când instanțele brașovene le-au anulat atât actul de vânzare-cumpărare declarându-i cumpărători care nu pot invoca buna-credință, precum și actele de moștenire false, care au stat la baza preluării imobilului din patrimoniul statului".

Foarte clar, deci — cifre și date. Mai mult, în plângerea înregistrată cu nr………….., se mai aruncă un argument dureros pentru președinte, dar recunoscut chiar de acesta, în direct la TV: "patru din cele șase „case" care figurează în declarația de avere a președintelui României sunt rezultatul, direct și indirect, al unei retrocedări pe care justiția a declarat-o, încă din 2005, ca fiind întemeiată pe acte false".

"Folosul necuvenit obținut de cei doi, numiții Klaus Werner Iohannis și Carmen Iohannis, îl constituie imobilul obținut pe nedrept precum și chiriile încasate și nerestituite până în prezent, transformate ulterior în alte imobile, care, la rândul lor, au produs alte chirii, fapte ce reprezintă în opinia noastră conținutul constitutiv al infracțiunii de spălare de bani (…) se scrie în plângerea către DNA.

Totodată, în plângere se atrage atenția asupra "refuzului de a restitui către stat cuantumul total al chiriilor încasate de cei doi de la data la care au devenit proprietari ai imobilului în mod nelegal", care s-ar fi făcut prin "utilizarea unor înscrisuri false", ceea de face ca fapta de abuz în serviciu "să se extindă și cu privire la persoanele din cadrul autorităților administrative ale Statului" care, se spune în plângere, ar trebui să "recupereze prejudiciul ce a fost cauzat Primăriei Sibiu prin lipsa de folosință asupra imobilului(…)".

Să mai precizăm că Savaliuc și colegii săi declară că întreprind pe această cale un "demers civic urmăreşte aducerea la bugetul statului a sumei totale de 640.000 euro", suma obținută din închirierea imobilului din str. Nicolae Bălcescu 29 către Raiffeisen Bank timp de 14 ani. Suma e formată din „320.000 euro luați de soții Iohannis și alți "320.000 euro luați de Ioan Baștea, pretinsul moștenitor pe care Klaus Iohannis îl reprezenta cu procură", specifică Luju.ro. "Daca statul ar fi exploatat el însuși imobilul, cei 640.000 euro ar fi fost venit la bugetul de stat", se spune în plângerea către DNA.

Acum, apare o problemă — imunitatea de care beneficiază președintele României, ceea ce ar putea bloca acțiunea. Nu e așa, se explică în plângerea depusă la DNA.

„Având în vedere că nu există impedimente la pornirea urmăririi penale față de Carmen Iohannis, urmărirea poate fi începută in personam, iar față de numitul Klaus Werner Iohannis se impune începerea urmăririi penale pe faptă (in rem)", se scrie în plângere.

În final, mai menționăm că plângerea este depusă și împotriva notarului Radu Gabriel Bucșa "în legătură cu manoperele prin care cuplul prezidențial a intrat, începând cu 1999, în posesia a două imobile în centrul Sibiului", se menționează în plângerea LuJu.

Precizăm că documentul înregistrat de Răzvan Savaliuc și colegii săi la DNA este amplu, are o listă de sentințe și alte documente oficiale pe care se întemeiază acțiunea — iar cei care doresc să afle mai multe trebuie să îl parcurgă integral.

Fluxul de știri
0