Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Românii din UK: Cetățenii europeni nu vor primi tratament preferenţial după Brexit- Raport

Abonare
Imigranții din UE nu vor beneficia de un tratament special în cadrul sistemului post-Brexit privind imigraţia, a declarat Theresa May marți, înaintea lansării unui raport important privind imigrația.

BUCUREŞTI, 18 sept — Sputnik, Doina Crainic. Prim-ministrul Theresa May a spus că guvernul va aplica un sistem care îi va trata pe toți imigranții în mod egal, indiferent de țara din care provin. Vorbind în cadrul emisiunii BBC „Panorama", May a sugerat că îi este „foarte clar mesajul din partea poporului britanic".

„Ei nu vor să existe o situație în care să vadă oameni venind din Uniunea Europeană cu acele drepturi automate în ceea ce privește venirea în Regatul Unit și un set de reguli pentru cetățenii din afara Uniunii Europene", a spus prim-ministrul, adăugând că se lucrează la un set de reguli care să fie valabile pentru cetățenii atât din interiorul, cât şi din afara UE.

Declaraţia lui May vine în contextul în care s-a relatat că Philip Hammond, cancelarul, promovează în Cabinet ideea ca cetățenii europeni să beneficieze de un tratament preferențial. Potrivit Daily Telegraph, Hammond pledează pentru un sistem mai „blând", care nu ar afecta imigranţii din UE, ca parte dintr-un plan de a menține un volum constant de forţă de muncă. Totuşi, declaraţiile lui May indică faptul că guvernul vrea să dezvolte un sistem complet nou privind imigraţia. De asemenea, presa sugerează că ministrul de Interne Sajid Javid și prim-ministrul au susținut un plan de introducere a unui sistem de imigrație care să se aplice în mod egal tuturor imigranților.

La scurt timp după numirea sa, Javid a declarat că obiectivul său este „să se implementeze o strategie prin care să se asigure o politică privind imigraţia care să fie echitabilă şi prin care oamenii să fie trataţi cu respect și decență. Aceasta va fi una dintre sarcinile mele cele mai urgente".

De asemenea, în Cabinet, susţinătorii Brexitului şi-au exprimat îngrijorările cu privire la viitoarele planuri privind imigraţia ale Regatului Unit. Parlamentarul Liam Fox a sugerat recent că Marea Britanie ar putea profita de încetarea libertății de mișcare ca de un „instrument" pentru a atrage mai multe investiții internaționale în Marea Britanie.

Într-un interviu pentru Sky News, Fox a spus că libera circulație din UE trebuie „să se încheie".

„Având în vedere argumentele pe care le-am adus, este foarte clar că [încetarea liberei circulaţii] are avantajele sale, nu doar în ceea ce privește încetarea utilizării serviciilor publice de către cei care nu au adus contribuţii, dar poate fi un instrument eficient care să avantajeze viitoarele negocieri comerciale cu alte țări", a spus Liam Fox.

Potrivit Daily Expres, imigrația netă a scăzut, pentru prima dată în trei ani, sub 250.000, rămânând însă peste obiectivul propus de 100.000, stabilit de David Cameron în 2010. Se relatează că May vrea o imigraţie netă şi mai scăzută până în 2022, totuşi situaţia este încă neclară cu privire la viitoarea politică de imigrație.

Declaraţiile lui May vin înaintea publicării unui nou raport important de către Consiliului Consultativ pentru Imigrație, care a primit, din partea primul-ministrului, însărcinarea de a efectua o evaluare a situaţiei economiei britanice și de a stabili nevoile și sugestiile privind sistemul de imigraţie post-Brexit.

Fluxul de știri
0