BUCUREȘTI, 13 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. O ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa ar putea fi discutată joi în şedinţa de Guvern, scopul acesteia fiind acela de a face mai grea intrarea în această procedură a companiilor, în special a celor care au practica de intra şi a ieşi din insolvenţă.
"Au fost modificări legislative de mulţi ani făcute, din păcate un cadru legislativ care a permis situaţii ce trebuie oprite", a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, la Digi 24, conform Agerpres.
El a prezentat un tablou complet al situației, arătând fenomenele negative ce decurg din aplicarea legislației actuale.
"Avem 63 miliarde de lei în această zonă, firme în insolvenţă, faliment sau reorganizare. Avem cam 28.000 de firme în situaţia asta. Cam 1.000 şi ceva au plan de reorganizare. 6.000 şi ceva sunt în observaţie de ani de zile. Împreună, marea lor parte acumulează încă datorii peste acel moment de intrare în insolvenţă, peste angajamentul de asumare de plată şi de necontinuare a creşterii datoriilor faţă de bugetul de stat", a spus Teodorovici.
Ministrul a criticat dur aceste practice, reliefând și dezavantajele resimțite la bugetul de stat.
"Este un comportament incorect faţă de mediul de afaceri corect. Este un ajutor de stat mascat pe care statul îl permite cu bună ştiinţă de foarte multe ori", a subliniat acesta.
Apoi și-a dezvăluit intențiile cu privire la modificările legislative pe care le pregătește.
"Atunci, dacă e o parte de legislaţie neacoperită, asta este intenţia noastră de mâine: să avem acel cadru în baza căruia statul sau orice creditor la masa credală să poată să ceară falimentul atunci când lucrurile continuă în felul acesta Este o propunere ca atunci când se doreşte intrarea în insolvenţă firmele să nu poată să o facă aşa", a punctate Eugen Teodorovici.
Conform cadrului legislativ actual, firmele au interesul să stea cât mai mult în procedura de insolvență, pentru că beneficiază, printre altele, de facilități fiscale. Dacă un acționar are două firme, dintre care numai una insolventă, el poate "să vândă" de la una la alta (să efectueze o tranzacție între cele două companii) și astfel transferă bani dintr-un buzunar în altul, beneficiind de acele facilități.
Numai în primele şapte luni ale acestui an au intrat în insolvenţă 5.237 de firme, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 1.034, şi în judeţele Bihor — 349, Iaşi — 286, Timiş — 284 şi Constanţa — 271 (+19,91%), potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).