Economie
Știri de ultimă oră din economia României, Moldovei, europeană și internațională, relații economice dintre SUA, UE, Rusia, comerț extern, relații și schimburi economice, bani și valută, monede străine, EURO, Dolar, bani

Teodorovici le închide robinetul. Nu vor mai sta la infinit în insolvență

© Photo : Guvernul RomânieiEugen Orlando Teodorovici
Eugen Orlando Teodorovici - Sputnik Moldova-România
Abonare
Firmele nu vor mai putea să stea la infinit în procedura de insolvență, potrivit unei legi la care lucrează în acest moment Ministerul Finanțelor.

BUCUREȘTI, 12 sept — Sputnik, Daniel George Nistor. Legea insolvenţei este în lucru, astfel încât să producă efectele aşteptate de piaţă, şi în cel mai scurt timp va fi gata, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Avion ”TAROM” - Sputnik Moldova-România
Economie
Trei mari firme de stat vor intra în insolvență

"O aducem, ca şi prevedere legală, în acel fel încât să producă efectele pe care această piaţă — că vorbim de firme, mediul… nu contează… din România — le aşteaptă. Să ai 63 miliarde lei în zona asta (de recuperat) mi se pare deja de prost gust, te mai şi simţi aşa afectat că cineva de la Guvern încearcă să îndrepte. La lege se lucrează şi în cel mai scurt timp o să vedeţi că şi iese", a declarat Teodorovici, la TVR 1, potrivit Agerpres

El a explicat, în urmă cu o lună, care vor fi modificările legislative aduse de noul act normativ.

"Cadrul legal pe insolvență trebuie schimbat radical. În primul rând nu ar trebui să mai permită ca o firmă în insolvență să aibă relații comerciale cu o firmă din grup. E clar că tu pe acea firmă o ridici, iar eu, statul, sunt pagubit", a spus ministrul, la Antena 3.

"Altă problemă, să nu mai fie dat un termen lung. Trebuie să fie un singur termen, dacă l-ai încălcat — faliment să scrie pe firmă. Aceste lucruri nu sunt legale și morale și se vor schimba cu modficarea acestei legi", a arătat Eugen Teodorovici.

Uzina Timpuri Noi - Sputnik Moldova-România
Economie
Moare o legendă a industriei românești. Insolvență după 153 de ani de istorie

Conform cadrului actual, firmele aveau interesul să stea cât mai mult în procedura de insolvență, pentru că beneficiau, printre altele, de facilități fiscale. Dacă un acționar are două firme, dintre care numai una insolventă, el poate "să vândă" de la una la alta (să efectueze o tranzacție între cele două companii) și astfel transferă bani dintr-un buzunar în altul, beneficiind de acele facilități.

Teodorovici nu a precizat însă dacă noua lege va prevede clar un termen maxim de aplicare a procedurii. În acest moment sunt companii care stau în insolvență de 4-5 ani și nu au interesul să încheie procedura.

Conform datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, în primele şapte luni ale acestui an au intrat în insolvenţă 5.237 de firme, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 1.034, şi în judeţele Bihor — 349, Iaşi — 286, Timiş — 284 şi Constanţa — 271 (+19,91%).

Fluxul de știri
0