Corespondență din butoiul cu pulbere al Europei
BRUXELLES, 20 iulie, Sputnik, Daniela Porovăț. România nu a înțeles mare lucru din întâlnirea Putin-Trump de la Helsinki, singurii care au reacționat fiind fanaticii euro-atlantismului care au fluierat din tribune pentru că Trump nu respectă viziunea lor asupra politicii mondiale.
Ce nu a înțeles România din negocierile dintre Putin și Trump, deși președintele SUA a fost destul de tranșant în pozițiile sale publice și înainte, și după momentul Helsinki, este că Trump preferă un parteneriat cu Rusia pe bază de negociere dură decât "fidelitatea" mironosițelor Europei, cu Merkel în frunte, care stau toată ziua și plâng după iubirea pierdută a Washingtonului pe baza căreia se mențineau pe poziții importante în politica internațională, rol pe care Europa nu îl poate susține prin propriile forțe fiind anchilozată în trecut și în proiectul funambulesc și ruginit al Uniunii Europene.
Ceea ce România nu a înțeles, de asemenea, este că Trump preferă să-și împartă influența în lume cu Rusia pe baze pragmatice, pentru că și Moscova are ceva de oferit pe plan mondial, decât să fie eternul consolator al unei Europe perdante și birocratice, gata să scoată batistuța în orice moment ca o demoazelă emoționată și să scâncească după fosta sa relație transatlantică în timp ce țările europene puternice păcătuiesc în stânga și în dreapta cu cine le convine, inclusiv cu China și cu Iranul, spre marea nemulțumire a Făt Frumosului de la Casa Albă.
Cel mai grav, România nu a înțeles că aranjamentele pe care Trump le poate face cu Putin pentru pacea și stabilitatea lumii valorează pentru președintele american mai mult decât orice parteneriat strategic, inclusiv cel cu Bucureștiul, mai mult decât visele Europei de preamărire, nesusținute de realitate, ba chiar mai mult decât logica învechită a NATO.
România a jucat în ultimii ani totul pe cartea NATO-UE și pe parteneriatul cu SUA, interpretate ca un antagonism afișat față de Moscova. Iată însă că a mizat pe o carte greșită, pentru că Trump nu vrea un război cu Rusia, cel de care ne tot apără NATO și pentru care România dă o grămadă de bani.
Care mai este atunci sensul înarmării României și cine mai este inamicul?
Bucureștiul se află acum în situația ingrată în care stăpânii săi, care asmuțeau câinii împotriva Moscovei, s-au împăcat cu dușmanii tradiționali. Care mai poate fi rolul României în ecuația viitorului dacă logica Războiului Rece ia sfârșit, iar Bucureștiul și-a închis toate canalele de comunicare pe principiul că "noi nu dialogăm cu dușmanul"?
Iar cei care speră să scape de Trump la următoarele alegeri pentru a relua conflictul cu Rusia vor avea o mare surpriză: președintele SUA a anunțat deja public că vizează un al doilea mandat, pentru care pleacă din pole position, fiind candidatul care are din start cele mai mari șanse la alegerile prezidențiale viitoare din Statele Unite.
E timpul așadar pentru cei care nu pot depăși maniheismul care împarte lumea între buni (SUA, UE) și răi (Moscova) și care văd politica internațională ca pe o luptă eternă cu Rusia să se ceară la pensie…
