Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Sondaj important, românii în degringoladă, PSD poziție interesantă!

© AFP 2024 / DANIEL MIHAILESCULiviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Klaus Iohannis
Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și Klaus Iohannis - Sputnik Moldova-România
Abonare
Un sondaj al unui cunoscut Institut relevă o degringoladă la nivelul cetățenilor, în ciuda unor opțiuni politice dominante - dar apar și câteva surprize notabile.

Miting PSD - Sputnik Moldova-România
Politică
Sondaj devastator, PSD zdrobește - Opoziția vrea unirea eforturilor!
BUCUREȘTI, 28 iun — Sputnik, Dragoș Dumitriu. În timp de România era atentă la rezultatele votului la moțiunea de cenzură — iar o mică parte a românilor manifesta în stradă, Sociopol, institutul de sondare a opiniei publice condus de cunoscutul sociolog Mirel Palada, dădea publicității rezultatele unui sondaj complex.

Apropo de subiectul zilelor trecute, Moțiunea de cenzură, sondajul arată că nici măcar jumătate din români (45%) au auzit de moţiunea de cenzură și doar 21%, dintre cei intervievaţi s-au arătat interesaţi de acest subiect. Dar, cifrele și temele vor demonstra o mare degringoladă la nivelul populației. Să trecem deci la sondaj.

În primul rând datele tehnice: Sondajul a fost realizat în perioada 22-26 iunie 2018, pe un eşantion de 917 persoane, marja de eroare este de +/-3%.

O temă a sondajului este încrederea în personalități publice. Rezultatele plasează pe primul loc o personalitate apolitică și… român prin adopție, doctorul Raed Arafat, cu scorul record de 50%!

Urmează Gabriela Firea (25%) şi Klaus Iohannis (24%), un duet plasat constant cu acest scor în ultimele sondaje al Sociopol.

Situația devine hilară când vedem alăturarea următoarelor trei nume din clasament: Laura Kovesi (19%), Călin Popescu Tăriceanu (17%), și… Liviu Dragnea (15%) — culmea, în creștere ușoară… după condamnarea din 21 iunie!

Urmează Mugur Isărescu (14%), surpriza în urcare Dacian Cioloş (13%), apoi doi premieri PSD, la egalitate (12%),Victor Ponta şi Viorica Dăncilă.

Plutonul e încheiat de Ludovic Orban (8%) care are satisfacția de a-l bate pe Traian Băsescu (7%).

La partide, situația e de asemenea interesantă. PSD trece prin și peste orice — și se menține la un procent uriaș — 41%.

PNL rămâne în zona 20% — în timp ce ALDE, cu noi achiziții și poate datorită problemelor PNL, urcă în premieră în sondajele Sociopol la 12%.

Surpriza este noul partid, Mişcarea România Împreună, înființat de Dacian Cioloş, care egalează USR la 7%. Și Pro România al lui Victor Ponta este o surpriză, fiind cotat la 5%, deci pragul parlamentar, în timp ce un clasic, UDMR, nu atinge 4%!

Între 2% și 1% s-ar afla PER — 2%, PMP — 1% și noul Partid Neoliberal, în schimb zona naționalistă este în prăpastie — PRU și fostul mare partid al lui Vadim Tudor, PRM, ar avea sub 1%.

În privința alegerilor — dacă mâine ar fi un tur de scrutin, doar o treime din români (30%) ar fi interesaţi de subiect, iar dacă duminica viitoare ar fi chemați la vot s-ar prezenta doar 47% dintre români.

Cu totul debusolați par însă românii atunci când sunt chestionați despre mersul lucrurilor în țară.

Astfel, dacă 61% dintre români consideră că Guvernul condus de Viorica Dăncilă nu ar trebui să cadă în urma moţiunii de cenzură depuse de către PNL în Parlament, același sondaj Sociopol arată că cei mai mulţi români, 71%, consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită!

Cu toate acestea, majoritatea celor chestionaţi (53%) sunt de acord cu programul de guvernare PSD-ALDE pus în aplicare de Cabinetul Dăncilă, 54% au declarat că pensiile au crescut semnificativ în ultimele luni, 62% consideră că veniturile românilor au crescut semnificativ în ultimele luni, iar un procent de 73% consideră că această creştere reprezintă un lucru bun pentru mersul lucrurilor în România!

Mai înțelege cineva ce vor românii? Iar ca să vedem o altă față a degringoladei, să menționăm că, în contrast cu menținerea majorității coaliției guvernamentale, 61% dintre chestionați consideră că România se îndreaptă într-o direcţie greşită din cauza situaţiei politice din ţară şi a scandalului politic cronicizat!

Deci, chiar și preferința pentru stabilitatea PSD-ALDE e totuși o preferință… nemulțumită! Un sondaj interesant, mare poate fi citit integral pe Mediafax.

Fluxul de știri
0