Un articol de Ivan Danilov, autorul blogului Crimson Alter
Publicația The Wall Street Journal a inserat o prognoză negativă cu privire la viitorul UE, întitulată "Reflecțiile Europei despre noua ordine mondială, în timp ce relațiile euro-atlantice se rup". Autorul analizei este istoricul britanic și fostul bancher Simon Nixon, principalul specialist pentru problemele Europei al redacției The Wall Street Journal. Acesta prevede în viitorul apropiat o repetare a anului 1989, însă de această dată rolul imperiului în destrămare, care a pierdut "într-o singură noapte" toată influența sa în Europa, este jucat nu de URSS, ci de America.
Dacă e să continuăm firul logic al expertului britanic, scrie editorialistul RIA Novosti, atunci pe politicienii Uniunii Europene îi așteaptă soarta ultimilor lideri socialiști ai statelor din Europa de Est: cineva a fost executat cu tot cu familie, unii au ajuns la închisoare, alții au fost lipsiți, într- măsură sau alta, de drepturi în procesul lustrației "elementelor prosovietice".
De asemenea, Nixon presupune că situația poate fi corectată, însă recunoaște că diplomații și politicienii europeni nu mai împărtășesc o viziune optimistă asupra viitorului european și cel american.
Aceștia au reținut și au luat aproape de inimă declarația lui Trump că "Europa e mai rea decât China", iar Uniunea Europeană nu contribuie la promovarea intereselor americane. Atitudinea lui Trump, a administrației și susținătorilor lui din elita politică americană față de amenințarea chineză este cunoscută și nu necesită niște explicații adăugătoare.
Din punct de vedere european, acținile conducerii americane arată că Washingtonul nu vrea să-i trateaze ca pe niște aliați cu care ar putea împărtăși rezultatele succeselor geopolitice americane. Simon Nixon constată cu tristețe că între SUA și UE ar putea apărea contradicții de ordin ideologic, convingerile celor doi oponenți reducându-se la: "să mori tu azi, iar eu mâine".
Trebuie să luăm în considerare că în condițiile actuale Trump este obligat să mintă și să se prefacă că economia americană o duce bine, iar în viitor va fi și mai bine. În timpul campaniei electorale acesta era mult mai sincer și afirma deschis că economia americană este doar „un balon de săpun".
Anume starea economiei este principala problemă și durere de cap a liderului SUA, iar tentativele de a depăși această situație critică din contul altora (ceea ce este specific tradiției politice americane) determină întreaga strategie a acțiunilor externe ale administrației de la Washington.
Este suficient să ne amintim ce spunea Trump despre perspectivele economiei americane în anul 2015, într-un interviu oferit publicației The Hill:
"În orice caz suntem într-un balon de săpun. (…). Cauza menținerii de către ei (administrația lui Obama) a ratei de bază la un nivel scăzut constă în faptul că Obama nu dorește să ajungă la o recesiune sau depresie, atât timp cât se află în funcție. (…). Știți cine are de suferit cel mai mult? Oamenii care urmează visului american și fac ceea ce ar trebui și ceea ce este corect. Acești oameni au acumulat în cei 40 de ani de viață câte vreo sută de dolari pe săptămână pe conturile lor bancare. Au lucrat toată viața pentru a aduna ceva bani, iar acum ei sunt aruncați într-o piață bursieră supraevaluată și, la un moment dat, toate bunurile pe care le-au strâns vor fi făcute praf".
Nu-i așa că e o prognoză destul de sumbră a celui care urma să devină președinte american? Spre deosebire de alți economiști (inclusiv cei ruși), Trump nu crede în schema "vom tipări noi bani și totul va fi bine" - pentru că știe: mai bine nu va mai fi. Dacă este să analizăm acțiunile Washingtonului prin prisma acestei analize pesimiste, însă realiste, a perspectivelor economice, atunci aparentul haos devine, de fapt, o schemă destul de logică: pentru salvarea SUA este nevoie ca firmele chineze, europene, japoneze, mexicane, canadiene etc. (precum și filialele lor din întreaga lume) să aibă un profit mai mic, însă să cheltuie mai mult pentru achiziționarea mărfurilor americane, ceea ce va permite companiilor din SUA să aibă un profit mai mare.
Probabil, Trump și echipa lui și-ar dori să poarte un război comercial doar cu un singur oponent, precum China, și doar ulterior să declanșeze o luptă cu Uniunea Europeană. Singura explicație logică a acțiunilor lor (aparent iraționale) constă în faptul că Trump are nevoie să „jefuiască" întreaga lume dintr-o lovitură, concomitent și chiar acum, în caz contrar se va confrunta cu mari probleme economice.
Aici pot fi întrevăzute câteva paralele istorice. Așa cum spun americanii, „istoria nu se repetă niciodată, însă adesea rimează", respectiv, putem să ne amintim de problemele similare de împărțire a turtei comerțului mondial și accesele de protecționism care au precedat primul și cel de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, ne-am putea aminti cu ce satisfacție și eficiență foloseau americanii schema de "jefuire" a piețelor străine pentru asigurarea propriei dezvoltări economice în secolul XIX.
Dacă și-ar putea permite, Trump ar trimite cu mare plăcere spre țărmul chinez, europea și rus un comodor Perry, însă astăzi SUA nu dispun de acea superioritate militară și tehnologică care i-a permis lui Perry să îmbogățească economia americană.
Liderii europeni nu pot fi suspectați de naivitate. Cu atât mai mult, nu ar trebui să-i suspectăm de incapacitatea de a număra banii și a aprecia la rece perspectivele Uniunii Europene în situația în care SUA privesc UE nu ca un instrumente de promovare a unor interese politice externe, ci ca o purcică-pușculiță care urmează să fie spartă. În aceste condiții se poate vorbi la nesfârșit despre valorile democratice și fidelitatea față de anumite idealuri supreme ale lumii occidentale, însă conflictele de interese nesoluționate, oricum, vor face praf "cadrul ideologic" transatlantic, lichidarea căruia o deplânge analistul european de la The Wall Street Journal.
O ieșire din această situație va fi posibilă doar în cazul adoptării unor măsuri radicale de către liderii europeni, care presupun niște schimbări geopolitice profunde. Criza poate fi instrumentalizată prin consolidarea și centralizarea Europei sub un singur steag, așa cum propune Emmanuel Macron, care compară o astfel de "Uniune Europeană consolidată" cu imperiului lui Carol cel Mare.
Se poate încheia o alianță strategică cu China și Rusia. Se poate proceda la o combinare a măsurilor menționate mai sus. Dar până mai ieri, Macron și Merkel se comportau de parcă ar fi existat o singură variantă: să aștepte până când America se va răzgândi. Însă după eșecul summitului G7 puțini sunt cei care mai cred în acest scenariu. Europenii nu vor reuși să prindă sfârșitul coșmarului, în schimb vor prinde începutul unui "1989 american". Mai mult decât atât, unii liderii europeni fac tot ce le stă în puteri pentru a apropia la maxim acest moment.
