Conform documentului, a fost constatată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei, transmite Agerpres.
Pe lângă motivarea deciziei adoptate cu majoritate de voturi, documentul publicat pe site-ul CCR mai conţine o opinie concurentă a judecătorilor constituţionali Marian Enache şi Simona-Maya Teodoroiu, precum şi opinii separate semnate de Livia Stanciu, Daniel Morar şi Mircea Minea.
Mai jos, câteva pasaje din motivarea CCR, selecționate de DCNews.ro.
Curtea constată că ministrul justiţiei poate fi parte într-un conflict juridic de natură constituţională atât ca reprezentant al ministerului pe care îl conduce pentru aspecte ce vizează competenţa generală a Guvernului, cât şi distinct, în măsura în care există reglementată în sarcina sa o atribuţie/ competenţă constituţională specială şi expresă, care nu are legătură cu competenţa generală a Guvernului, precum în cazul de faţă. Aşadar, autoritatea ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de către procurori este o atribuţie/ competenţă proprie acestuia, şi nu o atribuţie/ competenţă constituţională proprie a Guvernului.
Faptul că, pentru actele ministrului justiţiei, Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului [a se vedea mutatis mutandis situaţia contrasemnării decretelor preşedintelui României de către prim-ministru în privinţa conferirii unor decoraţii — Decizia nr.285 din 21 mai 2014] nu înseamnă că ministrul justiţiei exercită o competenţă specifică Guvernului, ci reprezintă un aspect al controlului parlamentar asupra Guvernului. Prin urmare, ministrul justiţiei, în temeiul art.132 alin.(1) din Constituţie, îşi exercită o atribuţie proprie în procesul de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ceea ce duce la concluzia irefragabilă că ministrul justiţiei este parte în acest conflict, şi nu Guvernul sau Ministerul Justiţiei, drept pentru care Curtea urmează a reţine spre analiză cererea principală, cea subsidiară rămânând fără obiect.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, conflictul juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor.
Toate aceste aspecte, de ordin legal, nu pot denatura autoritatea constituţională a ministrului justiţiei. Rezultă că Preşedintele României nu îşi poate exercita competenţele legale într-un sens care să afecteze textul constituţional. De aceea, competenţa sa este de control al legalităţii măsurii, şi anume a propunerii de revocare, neputând invoca aspecte de oportunitate sau să realizeze el însuşi o evaluare a activităţii procurorului-şef/ general, astfel cum s-a întâmplat în cazul de speţă. Prin urmare, competenţa decizională a Preşedintelui României se limitează la condiţiile de legalitate a propunerii de revocare înaintate.
Motivarea CCR, aici.
