BUCUREȘTI, 22 mar — Sputnik. Serbia se propune de teritoriu de negocieri între președintele Rusiei, Vladimir Putin și omologul său american, Donald Trump, a declarat agenției RIA Novosti, ministrul sârb al Afacerilor Externe, Ivica Dačić.
"Serbia propune organizarea unei întrevederi oficiale între Vladimir Putin și Donald Trump la Belgrad", a declarat Ivica Dačić.
Acesta a mai menționat că Belgradul este „gata pentru desfășurarea unei astfel de întrevederi, de o importanță deosebită pentru întreaga lume".
"Serbia, în calitate de stat neutru, dispune de un potențial diplomatic care permite invitarea președinților Rusiei și SUA. Acest lucru ar reprezenta o confirmare a politicii promovate de țara noastre", a adăugat ministrul sârb al Afacerilor Externe.
Belgrad a fost și în trecut un teren neutru de negocieri între reprezentanții Moscovei și Washingtonului: în octombrie și noiembrie 2017, consilierul președintelui rus, Vladislav Surkov, și reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA, Kurt Volker, au discutat aici despre situația din Ucraina.
Marți, președintele Rusiei și președintele SUA au avut o discuție telefonică, în timpul căreia Trump l-a felicitat pe Putin cu victoria în alegerile prezidențiale.
Liderii celor două state au discutat despre cele mai actuale probleme ale politicii mondiale, pronunțându-se pentru consolidarea cooperării în ceea ce privește problemele stabilității strategice și combaterii terorismului. Părțile au menționat necesitatea grăbirii procesului reglementării conflictelor din Siria și Ucraina, și s-au arătat mulțumiți de diminuarea nivelului de tensionare a situației din peninsula Coreene.
Potrivit Kremlinului, Putin și Trump au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale, iar o atenție deosebită a fost acordată chestiunii organizării întrevederii dintre cei doi.
Mai devreme, publicația Washington Post, cu referire la o sursă din cadrul administrației americane, au scris că Trump a ignorat sfaturile consilierilor săi de securitate, care au încercat să-l convingă să nu-l felicite pe Putin cu victoria în alegeri.