Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu îl fac praf pe Iohannis și bilanțul DNA

Abonare
"Nu am văzut vreodată o mizerie mai mare", "dacă acest individ rămâne în funcție, n-o să mai rămână piatră pe piatră pe-aici".

Șerban Nicolae - Sputnik Moldova-România
Șerban Nicolae - replică devastatoare: "DA, nu-i suport pe stăpâni!"
BUCUREȘTI, 28 feb — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Președintele a onorat cu prezența bilanțul celei mai temute și controversate instituții, DNA. Însă, manifestarea a fost ignorată de personalități de prim rang: ministrul Justiției, directorul SRI, șefa CSM.

Președintele a "compensat" printr-un discurs de o vehemență rară, în care a făcut aluzii insultătoare, acuzații și, evident, și-a manifestat sprijinul pentru instituție.

Imediat, doi dintre durii PSD au reacționat — și nu i-au menajat nici pe Iohannis, nici pe Laura Kovesi

"Nu cred că am văzut vreodată o mizerie mai mare, la nivel de demnitate de stat, ca așa-zisul bilanț al Direcției Naționale Anticorupție", a declarat Șerban Nicolae.

Revoltat de afirmația lui Iohannis "Spiritul civic se manifestă în ultima vreme cu mult curaj", Liviu Pleșoianu a postat din nou poza cu manechinele spânzurate — reprezentându-i pe Toader, Tăriceanu și Dragnea. "Da, Führer-e, se vede-n poză!", a comentat Pleșoianu.

"Am spus în decembrie 2016 că, dacă acest individ rămâne în funcție, n-o să mai rămână piatră pe piatră pe-aici", a scris deputatul. "M-am săturat să am dreptate, dar să nu mă pot baza pe FERMITATE din partea celor cu putere de decizie!".

Liviu Pleșoianu - Sputnik Moldova-România
Liviu Pleșoianu îi aruncă în față lui Iohannis: "Fii bărbat, te bagi?"

Șerban Nicolae a revenit cu un comentariu, de fapt o idee — la revizuirea Constituției vom fi nevoiți să introducem următorul text:

"Procurorii anticorupție își desfășoară activitatea potrivit unor protocoale secrete, sub autoritatea unor ambasade. La bilanțul DNA vor fi citați, cu mandat de aducere, președintele României, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, șeful secției pentru procurori din CSM și procurorul general", a scris Șerban Nicolae pe Facebook

S-ar putea să nu fie glumă, a completat senatorul PSD. Liviu Pleșoianu a adăugat la comentariul său un proiect pentru viitorul apropiat:

"Vă voi cere sprijinul în 2019 — sunt mai hotărât ca oricând!", a scris Pleșoianu. "După maladiile "Băsescu" și "Iohannis", avem nevoie de VINDECARE…"

Fluxul de știri
0