BUCUREŞTI, 6 feb — Sputnik, Doina Crainic. Rămânerea în Uniunea vamală ar garanta comerțul fără taxe vamale, de care beneficiază în prezent Regatul Unit, dar atât conservatorii, cât și laburiştii au respins această posibilitate, scrie independent.co.uk.
Pe de altă parte, ieşirea din Uniunea vamală ar garanta capacitatea de a încheia noi acorduri de liber schimb cu alte ţări.
La rândul său, UE a dat clar de înţeles că altceva în afară de o implicare deplină în Uniunea vamală înseamnă bariere mai mari în calea comerțului. Potrivit publicaţiei britanice, efectul cel mai clar al părăsirii Uniunii vamale este, cel mai probabil, majorarea taxelor, ceea ce va conduce la creșterea prețurilor. În practică, aceasta înseamnă că, în cazul în care Regatul Unit restrânge libera circulație a persoanelor, introducând controale privind imigraţia, nu va mai avea acces complet gratuit la piața unică. Astfel, costurile încheierii afacerilor se vor majora, fiind transferate, în cele din urmă, asupra consumatorilor.
Țări precum Elveția și Norvegia beneficiază de acces fără taxe chiar dacă nu fac parte din Uniunea vamală, dar ambele ţări acceptă libera circulație şi contribuie la bugetul UE.
Marea Britanie ar putea negocia un acord de liber schimb cu UE, așa cum a făcut recent Canada, de exemplu. Aceasta ar însemna că Regatul Unit ar putea avea acces la piața unică pentru a-și vinde produsele, dar nu ar face parte din aceasta — adică ar putea să nu accepte libera circulație a persoanelor. Însă negocierea unui astfel de acord poate dura mulți ani. Acordul comercial dintre UE şi Canada a fost negociat timp de șapte ani.
Poziţii ale politicienilor britanici
Un purtător de cuvânt al prim-ministrului Theresa May a declarat că poziția guvernului a fost stabilită într-un document de parteneriat viitor privind uniunea vamală.
„Vom părăsi UE și Uniunea vamală și politica guvernului nu presupune să fim membri ai Uniunii vamale sau ai unei uniuni vamale. Acest document stabileşte două opțiuni posibile și este vorba de un acord vamal simplificat și de un nou parteneriat vamal cu UE, a spus purtătorul de cuvând al Theresei May.
Jacob Rees-Mogg, deputat conservator, a declarat că, „părăsind Uniunea Europeană, trebuie să ne eliberăm de sistemul de tarife vamale externe comune, care protejează producători continentali ineficienți, în dezavantajul celor mai săraci consumatori din Regatul Unit".
De asemenea, Matthew Elliott, fost director executiv al campaniei „Vote Leave" („Votaţi pentru ieşirea din UE"), consideră că Regatul Unit nu va putea negocia acorduri comerciale dacă rămâne în Uniunea vamală sau chiar dacă formează „o uniune vamală" cu UE.
„Când 17,4 milioane de persoane au votat pentru ieşire, în 2016, ei au votat pentru părăsirea Uniunii vamale a UE, deoarece o mare parte a votului a fost pentru preluarea controlului asupra politicilor comerciale", a declarat Matthew Elliott.
Acesta a mai spus că, fiind vorba de o economie orientată spre servicii, programul tarifar al UE nu este potrivit pentru economia britanică, deoarece politica comercială a UE este orientată către țările care se bazează mai mult pe agricultură și producție. Prin urmare, consumatorii britanici „pierd, plătind efectiv taxe mai mari pentru bunurile pe care le cumpără", potrivit lui Elliott.
Chuka Umunna, deputat din Partidul Laburist, a declarat că a solicitat insistent ca laburiştii să adopte o poziţie mai clară împotriva „catastrofei" create de conservatori, angajându-se să menţină Regatul Unit în piața unică, „pentru a proteja muncitorii, consumatorii și mediul", și în Uniunea vamală după Brexit.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al liderului laburist Jeremy Corbyn, a transmis că Partidul doreşte un acord final prin care avantajele date de uniunea vamală să fie menţinute.
„Vrem un acord final prin care să fie păstrate beneficiile aduse de Uniunea vamală. Opțiunile pentru atragerea avantajelor oferite de Uniunea vamală nu ar trebui desconsiderate", a afirmat acesta.