BUCUREŞTI, 26 dec — Sputnik. Nutriţioniştii recomandă ca, la masa de Crăciun şi de Anul Nou, să nu consumăm mai multe feluri de alimente în acelaşi timp, ci câte un fel tradiţional la o masă.
„Salata este singurul preparat care va însoţi mâncarea de porc, este întotdeauna bine venită, are antioxidanţi, are un efect de volum şi un efect probiotic, adică, va hrăni flora intestinală benefică, astfel încât, excesul din arsură şi prăjeală să nu facă daune atât de mari. Când vorbim despre salate, ne referim la frunze sau rădăcinoase, morcovi, ţelină, nu la salate foarte grele, merg şi cele de murături", a declarat nutriţionistul Cristian Mărgărit pentru Mediafax.
Acesta a adăugat că salata boeuf este o salată grea, având multe alimente, maioneză, cartofi, morcovi, mazăre, carne etc.
De asemenea, nutriţionistul avertizează că alcoolul trebuie consumat cu moderaţie.
Combinat cu grăsimea, el nu face bine, fiindcă stresează şi mai mult ficatul, fiind un mit ideea că pălinca dizolvă grăsimea.
„Vinul roşu este indicat, ajută şi digestia, dar să fie unul de calitată şi trebuie dublat de măcar de aceeaşi cantitate de apă. Aportul de apă este important pentru că aşa reuşim să eliminăm mai repede excesul de sare. Trebuie să cosumăm apă, nu sucuri cu zahăr pentru că cele mai multe calorii nu vin neapărat din felurile tradiţionale, cât din dulciuri şi sucuri", sfătuieşte Cristian Mărgărit.
În perioada dintre Crăciun şi Anul Nou, este nevoie să luăm o pauză de câteva zile de la alimentele grase, fiind recomandate legumele, fructele, iaurtul.
„În perioada intermediară, vom merge cât mai mult pe salate, legume, crudităţi, să ţinem la minumum alimentele pe care le-am consumat în exces", spune nutriţionistul.
El mai spune că un aliment uşor şi sănătos este piftia, o sursă de colagen, care nu îngraşă, fiindcă nu are o cantitatea mare de grăsime.