BUCUREȘTI, 22 dec — Sputnik, Alexandru Aldea. Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat miercuri, la Sinaia, că introducerea cotei unice în 2005 a mărit corupţia şi evaziunea prin eliminarea globalizării veniturilor, iar impozitarea cu cote "moderat progresive" ar contribui la o reconciliere ("due dilligence") la nivel naţional, transmite Mediafax.
Georgescu e de părere că în România capitalul, profiturile şi avuţia s-au format, în mare măsură, după 1989, ca urmare a acordării către diferite grupuri de interese, prin legi, a unor libertăţi nelimitate în condiţii de răspunderi limitate. Aceasta, din graba de a crea condiţii pentru acumularea cât mai rapidă de capital de către cei creativi şi inventivi. Dar, din nefericire, pe lângă persoanele creative şi inventive au acumulat mult capital, în mod ilegal şi imoral, numeroşi specialişti în „inginerii" economico-financiare", a spus prim-viceguvernatorul BNR în cadrul seminarului EU-COFILE, organizat la Sinaia de BNR, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank.
„În condiţiile unui produs intern brut limitat an de an, această asimetrie libertate/răspundere a generat o repartiţie total inechitabilă a PIB concretizată într-o polarizare socială accentuată. În topul societăţii se regăsesc grupuri restrânse de cetăţeni care au acumulat avuţii foarte importante, iar la polul celălalt, foarte mulţi oameni au adunat numai sărăcia şi lipsa de speranţă", a subliniat Florin Georgescu.
Să ne amintim care au fost justificările introducerii cotei unice, principala realizare fiscală a dreptei la venirea sa la putere în 2004: apariția și consolidarea unei clase mijlocii puternice și stimularea investițiilor străine.
De ce nu avem o clasă mijlocie puternică în prezent? În primul rând, pentru că reducerea semnificativă a impozitului pe venit s-a realizat plecând de la venituri de bază modeste în comparație cu puterea de cumpărare din Vestul Europei. În acest fel decalajele nu puteau fi recuperate rapid în ciuda impozitului redus.
Ar fi fost mult mai nimerită o politică de creștere mai agresivă a salariilor minime (cum se încearcă în prezent) care să antreneze o majorare a veniturilor pe toate palierele, dar atunci au avut câștig de cauză cei ce clamau ca un asemenea proces se poate face doar gradual, odată cu creșterea productivității.
Abia mai târziu s-a înțeles ca plusul de productivitate din Vest nu vine dintr-o calitate mai mare a muncii, ci ca urmare a aportului tehnologic superior — iar azi ne întrebăm de ce casiera dintr-un hipermarket românesc poate câștiga de 3-4 ori mai puțin decât una din același lanț de hipermarketuri din Germania, având în vedere productivitatea lor aproximativ egală.
În al doilea rând, pentru că am „beneficiat" de o criza financiară care a afectat veniturile viitoare ale incipientei clase mijlocii ca urmare a bulei creditului în care mulți au căzut (vezi debitorii în valută — mai ales cei în franci elvețieni — după corecțiile pe curs survenite între 2008 — 2010).
În al treilea rând, pentru că vorbim de două Românii, una urbana și mai dezvoltată și una rurală, unde singura șansă pentru depășirea veniturilor de subzistență este emigrarea. Nu prea se poate vorbi de o clasa mijlocie la sat.
De ce nu avem investiții străine semnificative în ciuda unei politici fiscale superstimulative? Pentru că multe companii străine prefera să nu plătească deloc impozit pe profit, nici măcar cei 16% stabiliți de autorități iar grosul impozitului pe profit colectat în România vine tot de la companiile cu capital românesc deși ponderea cea mai mare în cifra de afaceri totală o au firmele străine.
Practicând optimizările fiscale pe scară largă, având politici inteligente de transfer între sucursale și firmele-mamă, companiile multinaționale sunt menținute mereu la limita pierderilor pentru a nu plăti impozit pe profit astfel încât acest stimulent fiscal (reducerea impozitului pe profit) nu mai reprezintă un avantaj competitiv pentru acestea.
În acest moment însă, deși observațiile oficialului BNR sunt corecte iar efectele cotei unice sunt palpabile (polarizare socială), e aproape imposibil de generat voința politică necesară schimbării filosofiei fiscale având în vedere că media românească este în mare parte ostilă, fiind arondată preponderent unor interese de afaceri care au de câștigat din păstrarea status quo-ului, iar coaliția actuală de guvernare ce reprezintă un melanj stânga-dreapta e greu de pus de acord pe o asemenea chestiune sensibilă.
