BUCUREŞTI, 8 dec — Sputnik, I.B. Aproximativ 90% dintre respondenți au recunoscut că există practici comerciale neloiale (UTP, „unfair trading practices"), menționând, de exemplu, plata peste un termen de mai mult de 30 de zile pentru produsele agroalimentare și modificări unilaterale și realizate retroactiv ale contractelor.
Astfel, 94% dintre respondenți au fost de acord sau parțial de acord că UTP au efecte negative asupra agricultorilor. 95% dintre respondenți au fost de acord sau parțial de acord că ar trebui luate măsuri pentru a contracara practicile UTP. Şi 87% dintre respondenți cred că aceste măsuri trebuie luate de Uniunea Europeană.
Potrivit studiului prezentat pe site-ul Comisiei Europene, alte practici comune includ anulări în ultimul moment ale comenzilor pentru produse perisabile, cereri de plată în avans pentru a asigura sau a menţine contracte sau plăți suplimentare pentru afişarea produselor pe rafturi.
Majoritatea respondenților au declarat că aceste practici au avut loc în mod regulat sau foarte regulat şi au recunoscut că agricultorii au fost cei mai afectați de aceste practici.
Luând cuvântul la Forumul organizat la nivel înalt cu privire la lanţurile de aprovizionare cu alimente, de la Bruxelles, comisarul UE pentru agricultură, Phil Hogan, a subliniat importanța existenţei unor lanţuri de aprovizionare echitabile, care să permită fermierilor să obţină avantaje din participarea la piața unică.
„Agricultorii primesc o cotă din ce în ce mai scăzută din valoarea adăugată generată de lanţurile alimentare in UE. Pentru a soluţiona această problemă, Comisia va propune în 2018 măsuri pentru îmbunătățirea funcționării lanţurilor de aprovizionare cu alimente prin consolidarea poziției lor pe piață și prin protejarea acestora de șocurile viitoare", a declarat Phil Hogan.
Consultarea publică, ce a avut loc între august și noiembrie, a strâns opinii de la o serie largă de părți interesate, printre care fermieri și organizații ale acestora, oameni de afaceri din domeniu, autorități publice ale statelor membre, instituții europene, consumatori și organizații ale acestora. Scopul a fost de a strânge informații cu privire la trei aspecte-cheie legate de poziția fermierilor în lanțurile de aprovizionare: practici comerciale neloiale, transparența pe piaţă și cooperarea dintre producători. Au fost adunate peste 1500 de răspunsuri.